A urinat în tramvai și a fost amendat cu 1.000 de lei

* Bărbatul a fost oprit de un jandarm, care se afla în tramvai și care și-a chemat colegii *

Este vorba despre un bărbat din Galați, aflat sub influența alcoolului, care se afla într-un tramvai care circula pe traseul nr. 39 și care a urinat în mijlocul de transport în comun.

„Un jandarm care se deplasa către domiciliu l-a întrerupt și a anunțat echipajul de Jandarmerie. Trist a fost faptul că pasagerii nu au luat atitudine, călătorind fără să le pese de ceea ce făcea bărbatul și de faptul că în tramvai se aflau și copii, preferând să nu îl ajute pe colegul nostru atunci când bărbatul, profitând de faptul că jandarmul comunica echipajului locația în care se află, a încercat să coboare, smucindu-se și amenințând”, a precizat Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al I.J.J. Galați.

Jandarmii s-au deplasat la capătul traseului de tramvai și, după ce i-au sugerat bărbatului să curețe mizeria făcută, l-au condus la sediul Secției 3 Poliție, unde i-au aplicat o amendă în cuantum de 1.000 de lei.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati