Accidente mortale pe bandă rulantă la Brăila

* Un bărbat de 61 de ani şi o fetiţă de 12 ani au murit, joi, în urma unor accidente rutiere *

Un bărbat de 61 de ani și-a pierdut viața după ce a pierdut controlul volanului și s-a înfipt cu mașina într-un copac. Accidentul s-a petrecut pe DN 2B, în Pădurea Stejarul, în dreptul societății de prelucrare a produselor din carne. Bărbatul de 61 de ani era singur în mașină și se ducea spre municipiu. În momentul în care a pierdut controlul volanului, mașina s-a lovit de un copac, motorul a fost aruncat la câțiva metri de mașină, iar autoturismul a ricoșat apoi în alt copac. Echipele de intervenție nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat.

La câteva ore după acest accident, o fetiță de 12 ani a decedat la spital după ce, în cursul zilei, a fost lovită în plin de o mașină condusă de un bărbat de 45 de ani din Galaţi. Accidentul s-a petrecut în localitatea Filipești, când fetița a întors brusc bicicleta pe care se afla exact în fața autoturismului condus de bărbat. În ciuda eforturilor doctorilor, fetița nu a putut fi ținută în viață.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati