Acuzaţii la Secţia Pediatrie a Spitalului din Tecuci. Medicul şef şi asistenta şefă au fost destituiţi

* Măsura a fost luată după apariţia unui clip video în care o mămică arată mizeria din secţie *

spital tecuci (3)Două cadre medicale, medicul şef şi asistenta şefă a Secţiei Pediatrie din cadrul Spitalului din Tecuci  sunt destituite, după ce o mămică aflată în spital cu copilul a postat pe un site de socializare un filmuleţ în care se plângea de mizeria din secţie şi de lipsa apei calde. Primarul Tecuciului, Cătălin Hurdubae, alături de conducerea spitalului, a confirmat destituirea şefei de secţie şi a asistentei şefe.

Mulţi localnici din Tecuci se plâng că în spital este mizerie, nu li se vorbeşte frumos, iar unii spun că nu ar lipsi nici gândacii sau şobolanii. Totuşi, existenţa gândacilor şi a şobolanilor este negată de femeile internate în spital cu ai lor copii. Acestea se plâng, însă, de lipsa sau de intermitenţa furnizării apei calde, de igrasie şi de grupuri sanitare care au nevoie de curăţare.

Cadrele medicale dau vina pe aparţinătorii copiilor şi numărul insuficient de infirmiere.

Spitalul se află în subordinea Primăriei Tecuci. Primarul şi viceprimarul au mers, azi, la spital însoţiţi de presă. Edilul, Cătălin Hurdubae, era deja  în temă şi a spus că va lua măsuri drastice. Alături de cadrele medicale, primarul a luat la verificat spitalul, din nou. În salonul unde au fost filmate imaginile apa caldă curgea, dar cam greu şi erau urme de igrasie la geam. Broaştele la uşi acum erau puse. Într-o baie, un aşa-zis duş numai bun de spălat copiii nu era – nu avea nici pară. Şi wc-ul dădea semne că demult nu a mai fost curăţat cum trebuie.

Primarul admite că mai sunt multe de făcut, dar în şase luni nu a putut rezolva ce nu s-a făcut în ultimii patru ani. Edilul speră ca, în termen de o lună, să pună într-o altă lumină spitalul, unde îl mulţumeşte doar profesionalismul medicilor. Pe termen lung, se speră la construirea unui nou spital la Tecuci.

Direcţia de Sănătate Publică va trimite şi ea o echipă de control la Spitalul din Tecuci.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati