Aglomeraţie şi nervi la cozile de la Paşapoarte

* Numărul celor care cer acum paşapoarte este dublu faţă de o lună normală *

Aglomeraţie, nervi întinşi la maximum, cozi şi o atmosferă încinsă nu din cauza căldurii, ci a orelor sau, mai bine zis, a zilelor de aşteptare pe care trebuie să le suporte cei care au nevoie de un paşaport nou. La Galaţi se fac liste, dar nu se reuşeşte terminarea uneia de la o zi la alta, aşa că sunt oameni care vin zile în şir şi nu reuşesc să intre. S-a dublat numărul solicitărilor mai ales din cauza celor veniţi din străinătate acasă în concediu, care îşi petrec vacanţă stând pe la cozi.

Reprezentanţii de la Paşapoarte spun că ar trebui mai multe ghişee ca să facă faţă afluxului mare de oameni, dar spaţiul existent nu permite o astfel de amenajare. “Am făcut un al treilea ghişeu într-o fostă magazie pentru a primi cererile, dar nici cu trei ghişee nu facem faţă, uitaţi câţi oameni sunt”, a spus cms. Aurelian Păduraru, directorul Serviciului Paşapoarte. Din păcate, fără o investiţie clară a Guvernului în infrastructura celor la la Paşapoarte, situaţia rămâne neschimbată.

Numărul celor care cer acum paşapoarte este dublu faţă de o lună normală. Sunt oameni care muncesc în Austria, Italia, Germania sau prin alte părţi ale lumii şi au nevoie de acte noi. Îşi petrec vacanţa acasă la cozi cu nervi şi scandal. Unii părinţi spun că ai lor copii vor să renunţe la cetăţenie, nu mai vor să îşi petreacă viaţa la cozi.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati