Aleşii locali brăileni primesc, miercuri, certificatele doveditoare. Se intensifică lupta pe funcţii

* Urmează învestirea primarului şi şedinţele în plen ale CL şi CJ în noile formule  *

Miercuri, 15 iunie, începând cu ora 12:30, în Sala Mare a Palatului Administrativ, va avea loc ședința de înmânare a certificatelor doveditoare ale alegerii consilierilor locali municipali, primarului municipiului Brăila și consilierilor județeni aleși pe 5 iunie. Urmează apoi învestirea primarului, precum şi şedinţele Consiliului Local Municipal şi Consiliului Judeţean în noile formule. În cadrul primelor şedinţe de plen vor fi desemnaţi cei doi viceprimari ai municipiului Brăila, din rândul consilierilor aleşi, iar la CJ vor fi aleşi preşedintele şi cei doi vicepresedinţi.

În acest moment, din declaraţiile conducerii PSD Brăila, cei doi viceprimari urmează să fie aleşi din partid, unul dintre ei fiind, cel mai probabil, actualul viceprimar, Doiniţa Ciocan, iar celălalt făcând parte din noua gardă de social-democraţi.

La CJ Brăila, PSD a anunţat că are deja majoritatea necesară pentru alegererea preşedintelui şi că îl va propune pentru această funcţie pe secretarul de stat Francisk Iulian Chiriac. Unul dintre vicepreşedinţi va fi din rândul ALDE, cel mai probabil fostul prefect Gheorghi Obreja, demis după episodul ruşinos din iarna 2014-2015, când a rămas înzăpezit în judeţ şi i s-a făcut rău. Cel de-al doilea vicepreşedinte va fi ales tot din rândul social-democraţilor.

Deşi sunt în minoritate, liberalii brăileni au anunţat că nu renunţă la luptă şi că vor veni cu o propunere pentru preşedinţia CJ Brăila, şi anume cu Florin Cârligea, cel pe care partidul îl anunţase încă dinainte de alegeri ca fiind propunerea PNL pentru şefia judeţului.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati