Antoneta Ioniță: Mii de medicamente produse în România au fost retrase de pe piață

* Deputatul PNL de Brăila afirmă că bolnavii se află acum într-o veșnică alergătură disperată pentru medicamentele de care au nevoie pentru a supraviețui *

Deputatul PNL de Brăila Antoneta Ioniță susține că informațiile oferite de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) referitoare la întreruperea temporară sau permanentă a comercializării medicamentelor care se află în lanțul de distribuție din România nu reflectă realitatea, motiv pentru care i-a adresat o interpelare Ministrului Sănătății, Sorina Pintea.

”Pacienții români s-au confruntat în ultimii ani cu o acută criză de medicamente, în condițiile în care de pe piață s-au retras o serie de produse autohtone sau importate. În plus, introducerea unei taxe care i-a dezavantajat pe producătorii români a făcut ca aceștia să înceteze fabricarea unor anumite medicamente, în condițiile în care prețurile la vânzare nu acopereau costurile de producție. O serie de medicamente ieftine și eficiente au fost retrase de pe rafturile farmaciilor, iar cei care au de suferit sunt, evident, pacienții. Am dorit să aflu câte și care sunt medicamentele generice și originale care au fost retrase de pe piață sau care sunt aprovizionate discontinuu în farmacii. Situația nu este deloc una îmbucurătoare, pacienții din România sunt tratați în continuare cu o gravă lipsă de responsabilitate. Iar cei mai afectați sunt bătrânii și bolnavii cronic, pentru care medicamentele autohtone, la prețuri reduse, sunt esențiale. Nu știu când va înceta această degringoladă din sistem, care este tot mai gravă și mai îngrijorătoare și care reflectă lipsa de viziune a Guvernului PSD-ALDE și, în egală măsură, lipsa lor de grijă față de bolnavi”, a explicat deputatul Antoneta Ioniță, care este medic de familie.

Potrivit răspunsului primit de la Ministerul Sănătății de parlamentarul brăilean, cifrele arată dimensiunea dezastrului: în ultimii ani, au fost retrase de pe piață 2.414 medicamente generice, produse în România, și 536 de medicamente originale, provenite din alte țări. Alte 1.075 de produse românești au fost livrate cu discontinuități către farmacii, iar 452 de medicamente unice pentru o boală au fost retrase de pe rafturi. În aceste condiții, bolnavii se află într-o veșnică alergătură disperată pentru medicamentele de care au nevoie pentru a supraviețui, în funcție de bugetul pe care și-l permit, dar ținând cont și de calitatea produselor de care au nevoie.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati