Antoneta Ioniță – PNL: Pacienții nu mor oricum! Viața le este pusă în pericol

Într-un comunicat de presă transmis de către Antoneta Ioniță, deputat PNL de Brăila și membru în Comisia pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților se arată că recentele declarații ale purtătorului de cuvânt al CNAS și reacția conducerii Casei nu sunt acceptabile într-o societate normală. Antoaneta Ioniță atrage atenția și asupra problemelor pe care le consideră extram de grave în sistemul sanitar românesc.

„Cinismul atinge cote nebănuite la nivelul celor care sunt în funcții de conducere la nivelul Ministerului Sănătății și CNAS. Pentru ministrul Sorina Pintea românii sunt infractori, pentru secretarul de stat Cristian Grasu este prea puțin important dacă pacienții bolnavi de cancer ajung să fie consultați de un computer tomograf, iar pentru purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, “oamenii mor oricum. Și cu, și fără sistemul” care administrează cardurile de sănătate.

Dând dovadă de o atitudine mizerabilă, purtătorul de cuvânt al CNAS a continuat: “acum dacă a picat sistemul se întâmplă cele mai mari nenorociri de pe planeta Pământ în România?” Da, domnule Osmanovici, pentru cei mai mulți pacienți, orice vizită la doctor este cea mai mare nenorocire, mai ales că mulți dintre ei așteaptă rețete pentru medicamente fără de care nu pot trăi!

Răspunsul funcționarului CNAS reprezintă, în realitate, atitudinea Ministerului Sănătății, impasibil dupa 18 zile în care platforma online care gestionează cardurile naționale de sănătate nu funcționează. Acum, numai bolnavii în stare gravă mai beneficiază de serviciile medicilor de familie, care oricum riscă să plătească din buzunar operațiunile pe care le fac fără a le putea valida în sistem, fără a verifica calitatea de asigurat.

Nu mă aștept ca domnul Osmanovici să demisioneze. Pentru oamenii care ocupă fotoliile călduțe din Ministerul Sănătății și CNAS contează doar interesul lor personal, și nu al pacienților!”

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati