ArcelorMittal Galați angajează 100 de muncitori prin Școala de Ucenici

* Școala de Ucenici de la ArcelorMittal Galați, ajunsă la cea de-a cincea ediție, a fost redeschisă azi *

Combinatul Siderurgic ArcelorMittal Galați angajează 100 de muncitori prin intermediul Școlii de Ucenici, aflată la cea de-a cincea ediție și care a fost redeschisă luni, 5 noiembrie, a anunțat compania siderurgică.

Ucenicii vor fi pregătiți timp de 18 luni, în două etape și  vor lucra alături de mentori, integrați în  echipe. Pe timpul școlarizării, ucenicii vor beneficia de toate drepturile de care se bucură ceilalți angajați.

“Planurile noastre pentru următorii ani prevăd o creștere a producției și implementarea unor modernizări. În același timp, numeroși colegi se vor retrage la pensie. Vom continua angajările de muncitori și specialiști și ne dorim ca cei mai buni să vină alături de noi”, a spus Bogdan Grecu, director general al ArcelorMittal Galați–Skopje.

„Începând din 2019, Școala de Ucenici a Combinatului se va perfecționa și va însemna nu una, ci mai multe serii de cursanți pe an. Pregătim două ateliere (mecanic și electric), unde ucenicii își vor îmbunătăți competențele tehnice dar vor exista și module de dezvoltare personală. Oferim absolvenților de liceu și de școli profesionale, dar și celor cu experiență, oportunitatea unei cariere solide și de lungă durată, într-un mediu aflat într-o dezvoltare permanentă”, a declarat Mihaela Crăciun, director de resurse umane al ArcelorMittal Galați.

În toate cele cinci ediții, ArcelorMittal Galați a școlarizat aproape 500 de ucenici. De asemenea, combinatul continuă și adâncește parteneriatele cu liceele “Paul Dimo” din Galați și „Costache Conachi” din Pechea, precum și cu școli profesionale.

În paralel, combinatul continuă recrutările de muncitori și de specialiști, în vederea întineririi personalului și adaptării profilului acestuia la noile realități tehnice și organizaționale.

2419 Vizualizari 19 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati