Au furat bijuterii de 100.000 de euro în Germania şi au fost prinşi în judeţul Galaţi

* Cei doi bărbaţi, care au săvârşit furtul în ianuarie, urmează să fie predaţi autorităţilor germane *

Polițiștii din cadrul Biroului Urmăriri, în colaborare cu poliţiştii din comuna gălăţeană Bereşti Meria, au depistat doi bărbaţi, de 26 şi 37 de ani, care erau urmăriţi internaţional. Pe numele acestora, autorităţile judiciare din Kassel, Germania, au emis un mandat european de arestare sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. “Cei doi sunt bănuiţi că, în luna ianuarie a.c., pe raza oraşului Kassel, au sustras dintr-un autoturism, prin spargerea geamului, o geantă ce conţinea bijuterii evaluate la suma de 100.000 euro. Cei în cauză au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore”, a precizat sinsp. Andreea Rogojină, de la IPJ Galaţi.

Magistrații Curții de Apel Galaţi au luat măsura arestării preventive pentru 15 zile, pentru demararea procedurilor în vederea predării către autorităţile germane. Cei doi bărbaţi sunt încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Galaţi până la efectuarea procedurii de extrădare.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati