Bătrâni arși de vii la Însurăţei: Doi septuagenari și-au pierdut viața în incediul care le-a mistuit casa

* Cei doi erau imobilizați la pat, iar focul ar fi izbucnit de la o lumânare lăsată aprinsă *

Sfârșit cumplit pentru doi bătrâni din orașul brăilean Însurăței. Bărbatul, în vârstă de 78 de ani, și soția sa, în vârstă de 76 de ani, și-au pierdut viața în incendiul care le-a mistuit locuința. Din primele cercetări, se pare că focul a izbucnit duminică seară, în jurul orei 21:00, de la o lumânare lăsată aprinsă pentru bătrânul care tocmai fusese adus de la spital și căruia medicii îi mai dăduseră câteva zile de viață. Bătrâna, care se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile, dormea în cameră cu soțul ei când lumânarea a căzut și a aprins lucrurile din jur.

Flăcările au fost văzute de vecini și de fiul în vârstă de 50 de ani al celor doi, care locuiește în aceeași gospodărie. Oamenii au încercat să stingă incediul, însă nu au reușit. Fiul bătrânilor a încercat să își salveze părinții, însă focul era deja prea puternic. S-a ales cu arsuri pe față și a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.

A fost nevoie de două autospeciale cu apă și spumă pentru lichidarea incendiului, care a distrus întreaga gospodărie. Trupurile celor doi bătrâni au fost ridicate de Medicina Legală în vederea autopsierii.

2910 Vizualizari 9 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati