stampila

BEJ Galaţi: USR are un deputat şi un senator, PNL un senator, iar ALDE şi PMP au câte un deputat

* Mandatele atribuite la redistribuire li se adaugă celor câştigate direct, care au ajuns la PSD (cinci deputaţi şi doi senatori) şi PNL (un deputat) *

După  cea de-a doua etapă de atribuire a mandatelor de parlamentar, USR a obţinut un mandat de deputat şi unul de senator, PNL un mandat de senator, ALDE un mandat de deputat, iar PMP un mandat de deputat, a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean Galaţi, Andi Mihalache.

Astfel, mandatul de senator al USR i-a revenit lui George Edward Dircă, 36 ani, avocat, iar cel de deputat lui Bogdan Rodeanu, 36 ani, economist, directorul Direcţiei Cămine din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos”.

Mandatul de senator al PNL i-a fost atribuit consilierului local George Stângă, 34 ani, jurist, liderul Tineretului Liberal Galaţi.

La ALDE, mandatul de deputat îi va reveni senatorului Eugen Durbacă, 73 ani, inginer, fost primar şi preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi.

Mandatul de deputat al PMP îi va reveni consilierului judeţean Cătălin Cristache, 38 ani, inginer, preşedintele PMP Galaţi.

Reamintim că, în urma primei etape de atribuire a mandatelor, PSD a obţinut cinci mandate de deputat şi două de senator, iar PNL un mandat de deputat. Cele cinci mandate de deputat ale PSD le vor fi atribuite următorilor: deputatul Viorel Ştefan, 62 ani, economist, preşedinte al Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, aflat la al şaselea mandat de parlamentar (trei de senator, trei de deputat); Florin Popa, 62 ani, economist, preşedintele Municipalei PSD Galaţi şi fost viceprimar al municipiului Galaţi; Lucreţia Roşca, 58 ani, medic, aflată la al treilea mandat de parlamentar; Nicolae Bacalbaşa, 72 ani, medic, fost preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi; Mitică Marius Mărgărit, 31 ani, jurist, liderul TSD Galaţi. Cele două mandate de senator ale PSD îi vor fi atribuite senatorului Ionel Daniel Butunoi, 41 ani, economist, aflat la al doilea mandat; precum şi senatorului Nicolae Marin, 43 ani, manager, fost primar al comunei Pechea, provenit din PPDD, aflat la al doilea mandat. Mandatul de deputat obţinut de PNL i-a fost atribuit deputatului Victor Paul Dobre, 64 ani, inginer, preşedinte PNL Galaţi, aflat la al patrulea mandat.

Judeţul Galaţi are în total nouă mandate la Camera Deputaţilor şi patru la Senat.

1789 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati