Bilanțul zăpezii mieilor în Brăila: Mașini ieșite în decor sau avariate de copaci doborâți de furtună și mii de consumatori fără curent electric

* Nu mai puţin de 12 localităţi din judeţ au rămas fără energie electrică în cursul nopţii *

Iarna a pus din nou stăpânire pe Brăila. Mai multe mașini au ajuns în decor, iar altele au fost avariate de copaci doborâți de furtună, totul spre nemulțumirea oamenilor care nu se așteptau la o asemenea vreme. Primele victime au fost câteva femei care se întorceau de la aeroport, de la București, cu un microbuz al unei firme de transport. Între localitățile Urleasca și Silistraru, șoferul de 26 de ani al microbuzului a pierdut contolul volanului din pricina neadaptării vitezei la condițiile de trafic, iar microbuzul s-a răsturnat pe câmp. A fost nevoie de un echipaj de descarcerare ca să îi deschidă ușa, astfel încât pasagerele să poată fi scoase. La spital au ajuns o femeie de 42 de ani și una de 24 de ani, ambele din Brăila. O altă femeie, de 62 de ani, din Galați, a scăpat nevătămată.  În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

braila2Câteva zeci de metri mai încolo, un autoturism condus de un gălățean a ajuns pe câmp, după ce șoferul a pierdut controlul volanului.

În municipiu, mai multe autoturisme au fost distruse de copaci doborâți de furtună. Pomierii și angajații Primăriei au lucrat în permanență pentru a scoate autovehiculele de sub arborii căzuți. Cei mai mulţi dintre proprietari nu aveau poliţă de asigurare Casco, astfel că vor fi nevoiți să scoată bani din buzunar ca să își repare autovehiculele şi, dacă vor, să dea apoi Primăria în judecată ca să fie despăgubiţi, deşi aceste procese sunt de lungă durată.

Tot din cauza condiţiilor meteo, nu mai puţin de 12 localități din județ, însumând aproape 3.000 de consumatori, au rămas fără curent electric în cursul nopţii.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati