Capră: PNL va scoate măcar un deputat în Galați, așa că domnul Stângă are viitorul asigurat

* Fostul prefect crede că chiar fotoliul de deputat este miza războiului dintre Stângă și Dobre *

Miza războiului dintre fostul lider al PNL Galați, deputatul Victor Paul Dobre, și actualul lider, senatorul George Stângă, este fotoliul de deputat pe care organizația liberală îl va obține, cu certitudine, la următoarele alegeri parlamentare, a declarat fostul prefect de Galați și ministru secretar de stat, Mihai Capră, în cadrul emisiunii „Deschide Lumea” de la Realitatea TV Galați-Brăila. „Indiferent ce s-ar întâmpla, PNL va scoate măcar un deputat în Galați, așa că, probabil, domnul Stângă are viitorul asigurat”, a afirmat Capră.

În același timp, fostul prefect îl învinuiește pe Victor Paul Dobre pentru situația în care a ajuns PNL Galați, după ce, în ultimii ani, a îndepărtat mulți oameni de valoare din primul eșalon al filialei. „El are vina lui clară pentru situația în care s-a ajuns pentru că a gestionat trecerea asta de la o generație la alta și n-a făcut-o deloc corespunzător. Încă din perioada lui, oameni valoroși, oameni cu experiență, oameni cu capacități din PNL au făcut un pas în spate și PNL Galați a devenit tot mai sărac. Rezultatele de la alegeri nu au fost întâmplătoare și cred că e cel mai prost rezultat, dacă ne gândim că, de fapt, acolo candida PNL + PDL. Dacă facem suma scorurilor vechi, vom vedea că lucrurile nu stau deloc în regulă. Sigur că nu înseamnă că, dacă un partid fuzionează cu altul, automat procentele se unesc, lucru care se va întâmpla și în cadrul alianeți USR+PLUS. Dar, sigur, așteptările erau cu totul altele”, a declarat Mihai Capră la Realitatea TV Galați-Brăila.

Declarația video poate fi urmărită mai jos.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati