„Căruțașii” – Traficanți de migranți din Asia, prinși de polițiști

Trei gălățeni acuzați că fac parte dintr-o rețea de trafic de migranți proveniţi din zona Asiei au fost reținuți în urma unor percheziții care au avut loc joi.

Gruparea a fost numită de anchetatorii „Căruțașii”, iar membrii rețelei își racolau victimele din rândul solicitanților de azil în țara noastră. Ei erau ascunși ascunşi în locuri special amenajate în mijloacele de transport și duși apoi către către ţări din vestul Europei.

„A fost destructurat un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. În urma acţiunii, la care au participat şi poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, mai multe persoane au fost duse la audieri, trei dintre ele, P.P., P.N., şi B.M., fiind reţinute pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, se arată într-un comunicat de presă. Același document arată că pentru aceste servicii migranţii plăteau sume cuprinse între 500 şi 2.000 de euro de persoană

Cele trei persoane acuzate de trafic de migranți vor fi prezentate Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile. Cercetările continuă în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

Citește și:
Percheziţii în Galați la persoane suspectate de trafic de migranţi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati