Cei patru pentru PNL Galați!

* “E o competiție, nu o luptă politică” * “PNL este o soluție încheiată” * “Sunt șanse să iasă cu un șut în fund” * “La PNL nu facem jocuri de culise” * “Partidul este nefrecventabil” *

Dezbateri aprinse, miercuri seară, în emisiunea “Deschide Lumea” de la Realitatea TV Galaţi-Brăila! George Scarlat, Mihai Capră, Nicușor Ciumacenco, George Stângă și Paul Ichim au vorbit despre alegerile pentru funcția de președinte al Organizației Județene a PNL Galați. Această competiţie electorală se va desfăşura sâmbătă, 29 aprilie, cu patru jucători: Victor Paul Dobre, George Stângă, George Scarlat și Cătălin Paraschiv.

dobrePentru mulți dintre observatorii vieții politice gălățene, înscrierea actualului lider, Victor Paul Dobre, a reprezentat o surpriză. Asta și datorită unei afirmații făcute la o conferință de presă ținută recent alături de Ludovic Orban, când cei doi politicieni au fost întrebați dacă, în viziunea lor, consideră că reprezintă ceea ce #Strada a cerut după tragedia de la #Colectiv – schimbarea clasei politice. Orban a răspuns la această întrebare, în timp ce Dobre s-a eschivat, ca de obicei, spunând că nu va candida pentru funcția de preşedinte.

George Scarlat: E o competiţie, nu o luptă politică

george scarlatAseară, cinci dintre liberalii reprezentativi ai Galațiului au vorbit despre starea partidului și alegerile ce urmează a avea loc. George Scarlat, unul dintre cei patru competitori, aflat în platoul emisiunii, a declarat că ceea ce se întâmplă acum în PNL este o competiție, nu o luptă, considerând că Victor Paul Dobre se va retrage până la ora alegerilor. “Cred că domnul Dobre se va retrage din această competiție pentru că filiala are nevoie de un sprijin real și de experiența dânsului, dar de la București. (…) Cred că vom avea o competiție în trei. E o competiție, nu o luptă politică. (…) Am o părere bună despre omul Dobre, cu președintele Dobre am avut și divergenţe. Da, sunt mâhnit de unele decizii pe care le-a luat dânsul de-a lungul vremii, dar eu i-am spus de fiecare dată, în față, ceea ce am avut de spus. Poate de aia mă iubeşte mai puțin decât pe ceilalți doi contracandidați. (…) Oricum, după această competiție este important să ieșim mai întăriţi”, a declarat George Scarlat la Realitatea TV Galați-Brăila.

Mihai Capră: PNL este o soluţie încheiată

mihai capraMihai Capră, unul dintre cei mai experimentați membri PNL, a intervenit telefonic, declarându-se dezamăgit de actuala stare din interiorul PNL. “Nu știu câte dintre aceste patru candidaturi sunt reale. De exemplu, Cătălin Paraschiv a demisionat din funcția de consilier județean. Îmi spunea că a demisionat pentru că are un business la Brăila care-i ia foarte mult timp. Ce să înțeleg? Nu mai poate fi consilier, dar poate fi președintele PNL? Domnul Stângă a candidat la alegerile pentru Organizația Municipală PNL. A fost singur și a câștigat. (…) Cum apare un post în PNL, domnul Stângă e abonat la toate candidaturile? Indiferent cum am da-o, la ultimele alegeri au fost cele mai proaste rezultate din 1993, dacă adunăm rezultatele PNL-ului cu ale PDL-ului. Pentru mine, la momentul ăsta, PNL este o soluție încheiată”, a spus Capră.

Nicuşor Ciumacenco: Sunt şanse să iasă cu un şut în fund

ciumacencoNicușor Ciumacenco, candidatul PNL pentru Primăria municipiului Galaţi la alegerile locale de anul trecut, a declarat telefonic că speră într-o retragere a lui Victor Paul Dobre din cursa electorală internă. “Eu i-am oferit posibilitatea să iasă decent din povestea asta și, dacă nu se va retrage, sunt șanse mari să iasă cu un șut în fund. (…) E o exprimare metaforică. Nu e ok pentru dânsul să iasă pe ușa din spate a politicii gălățene. (…) PNL trebuie să învețe ce înseamnă loialitate. Să-și respecte toți membrii, să învețe să nu trădeze pentru că nu se poate așa, și cu dânsa-n-trânsa, și cu sufletu-n Rai. Efectiv, nu funcţionează”, crede Ciumacenco.

George Stângă: Nu facem jocuri de culise

stangaConsiderat de unii omul lui Dobre, de alții trădătorul lui Dobre, senatorul George Stângă, proaspăt ales președinte la municipiu, a declarat la Realitatea TV Galați-Brăila: “Nu o să glumesc niciodată pe seama funcției de președinte al PNL. Nu facem jocuri de culise când vorbim despre o funcție atât de importantă. Nu vreau să fac jocul nimănui. (…) Mi se pare normal să fie o competiție pentru că doar astfel putem naște noi lideri în cadrul organizaţiei”.

Paul Ichim: Partidul este nefrecventabil

ichimSpre finalul emisiunii a intervenit doctorul Paul Ichim, vizibil dezamăgit de starea actuală a PNL Galați. Acesta a aruncat săgeți în direcția actualului lider. “Partidul este nefrecventabil în momentul de față. Nu mă regăsesc în acest partid, în structura actuală. Parafrazând, Parisul merită o liturghie, PNL-ul nu merită să mă deranjez să vin la alegeri. (…) A fost o stupiditate majoră ca în interiorul partidului să se facă un război între generații, în loc să se găsească un factor de legătură între oameni. (…) În structura actuală, refuz  să-mi asociez numele cu o astfel de gândire de alegeri”, a concluzionat doctorul Ichim.

Alegerile pentru desemnarea conducerii Organizației Judeţene a PNL Galați vor avea loc sâmbătă, de la ora 09:00.

4038 Vizualizari 6 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati