Cel puţin zece pisici au fost arse, cel mai probabil cu apă clocotită, într-un cartier din Galaţi

* Este al treilea caz grav de mutilare a unor animale care are loc la Galaţi în mai puţin de o lună *

poze-13De circa o săptămână, în zona unor blocuri din cartierul Siderurgiştilor cineva mutilează pisicile fără stăpân. Cel puţin zece pisici au fost arse, cel mai probabil cu apă clocotită sau chiar cu o substanţă chimică. O locatară, Petrica Dumitrescu, a observat animalele rănite, a prins două dintre ele şi le-a dus la medicul veterinar. Femeia povesteşte că a fost îngrozită când a văzut bietele animale, care suferă dureri cumplite.

Medicul veterinar care tratează două dintre pisicile mutilate crede că acestea au fost arse cu apă opărită.

Pentru că nu toate pisicile au putut fi prinse şi suferă încă în frig cu rănile netratate, s-a apelat la o asociaţie de protecţie a animalelor din Galaţi. Asociaţia de protecţie a animalelor va face şi plângere la Poliţie, deşi vinovatul sau vinovaţii, care par a fi de la blocurile din zonă, sunt greu de identificat.

Este al treilea caz grav de mutilare a unor animale care a avut loc în Galaţi în mai puţin de o lună.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati