Concurs de multiculturalitate la Galaţi: Spring Day are loc joi la Facultatea de Inginerie

* 16 licee gălăţene reprezintă câte o ţară din Europa, promovând cultura şi obiceiurile statului ales *

spring dayFacultatea de Inginerie din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi găzduieşte, joi, 18 mai, de la ora 10:00, în holul corpului D, activitatea-concurs Spring Day, un eveniment organizat de Consiliul Judeţean al Elevilor Galaţi, în colaborarare cu Inspectoratul Școlar Judeţean şi Direcţia Judeţeană pentru Sport și Tineret.

În spiritul multiculturalităţii, fiecare din cele 16 licee participante la acest eveniment şi-a ales să reprezinte o ţară din Europa, promovând cultura şi obiceiurile statului respectiv, de la prezentarea reperelor istorice sau geografice ale aşezării, până la cea a preparatelor culinare tradiţionale.

Potrivit regulamentului, fiecare din cele 16 licee participante va avea o echipă formată din opt elevi care vor fi însoţiţi de președintele Consiliului Școlar al Elevilor și de un profesor coordonator. În prima etapă, juriul special constituit va vizita fiecare stand în parte, iar echipa va prezenta ţara pe care o reprezintă și, de asemenea, va servi juriul cu bucatele pregătite. În a doua etapă a concursului, fiecare echipă va prezenta momente artistice în faţa juriului – dans tradiţional sau o scenetă în limba ţării respective.

Juriul concursului va fi alcătuit din reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, D.J.S.T. Galaţi, C.J.E. Galaţi şi gazda evenimentului – Facultatea de Inginerie.

2803 Vizualizari 6 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati