Conferinţa ZF „Branduri româneşti“, Galaţi, marţi, 25 iunie

Despre cum poate rezista un brand local zeci de ani pe o piaţă precum e Galaţiul vor vorbi, în cadrul evenimentului, reprezentanţii Criomec SA, o companie înfiinţată în urmă cu 25 de ani care se ocupă de realizarea de industriale în domenii foarte specializate precum criogenie, frigotehnie sau petrochimie. Aceştia vor povesti despre cum a reuşit un business cu rădăcinile în Galaţi să atragă clienţi din Europa, din SUA şi, mai nou, din Japonia şi care sunt planurile viitoare de extindere pe pieţele internaţionale. De asemenea, oficialii de la Myosotis SRL, o afacere de familie înfiinţată în 1992 care a ajuns la 104 farmacii, vor vorbi despre „reţeta“ prin care au ajuns la un grad de fidelizare de 80% a pacienţilor, pe o piaţă farma extrem de competitivă.
Cum se poate lupta un brand românesc cu nume internaţionale şi cu bugete semnificative, dar şi care este perioada necesară construcţiei unui brand puternic sunt doar o parte dintre întrebările la care vor răspunde invitaţii din cadrul evenimentului. La conferinţa ZF de la Galaţi au confirmat prezenţa şi oficiali din cadrul combinatului siderurgic ArcelorMittal, cea mai mare companie din judeţ, cu o cifră de afaceri de peste 5,1 miliarde de lei în 2018 şi aproximativ 5.200 de salariaţi. Companiile din Galaţi au înregistrat o cifră de afaceri cumulată de 23 mld. lei în 2017, similară cu cea din judeţul Alba (deşi Galaţiul are cu 56% mai mulţi locuitori decât Alba), potrivit lucrării „Capitalul privat românesc“, realizată de ZF cu spijinul PIAROM. Astfel, judeţul Galaţi s-a aflat pe locul 15 în topul judeţelor după cifra de afaceri a companiilor rezidente în 2017, în faţa unor judeţe precum Bacău sau Suceava, dar sub Iaşi, Dolj sau Bihor.
Galaţiul nu a fost un judeţ preferat de către investitorii străini, astfel că, în 2017, două treimi din cifra de afaceri a companiilor din Galaţi a fost generată de companiile cu capital românesc.
Economia unor judeţe precum Galaţi – unde PIB-ul per capita este cu 25% sub media naţională, iar salariile angajaţilor sunt cu 10% mai mici decât în restul ţării – va creşte cu un ritm mai accelerat decât cel actual dacă antreprenorii români vor înţelege că investiţia în branding este singura care îi poate propulsa pe piaţa internă şi externă.
Printre invitaţii evenimentului „Branduri româneşti“ de la Galaţi se mai află oficiali din companiile Saltempo SRL (fabrică de procesare carne), Almera International / Big Panda (o companie înfiinţată în 1996 care iniţial importa şi ex¬porta produse alimentare şi care în prezent are o fabrică de produse lactate în Bacău), Arabesque (distribuitor de materiale de construcţii), Vrancart (producător de carton), Pandora Prod (companie de textile din Vrancea), Mairon Galaţi (producător de ţevi şi de profiluri din oţel), Staer International (mobilă), Marcoser (materiale pentru agricultură) din Galaţi, Agricultorul (producătorul brandului Muştar de Tecuci) din Tecuci şi Zimbria (produse alimentare tradiţionale) din Galaţi.
Din partea Raiffeisen Bank România, partener al Ziarului Financiar la acest eveniment, va participa Felix Daniliuc, director executiv al băncii.
La conferinţa Branduri Româneşti organizată pe 25 iunie la Galaţi va participa şi Sorin Pîslaru, redactorul-şef al Ziarului Financiar. Evenimentul face parte din turneul de conferinţe ZF Branduri Româneşti început în 2018 şi care a inclus, până acum, oraşe precum Iaşi, Timişoara, Constanţa şi Cluj.

♦ 23 mld. lei a fost cifra de afaceri cumulată a companiilor înregistrate în Galaţi în 2017, similară cu cea din judeţul Alba (deşi Galaţiul are cu 56% mai mulţi locuitori decât Alba), potrivit lucrării „Capitalul privat românesc“, realizată de ZF cu sprijinul PIAROM.
♦ 15 este locul pe care se află judeţul Galaţi în topul judeţelor după cifra de afaceri a companiilor rezidente în 2017, în faţa unor judeţe precum Bacău sau Suceava, dar sub Iaşi, Dolj sau Bihor.
♦ În patru ani, cifra de afaceri a companiilor din Galaţi a crescut cu doar 3 miliarde de lei, de la 20 miliarde de lei în 2014 la 23 miliarde de lei în 2017.
♦ 66% din cifra de afaceri a companiilor din Galaţi este generată de companiile cu capital românesc, iar 32% este realizată de companiile străine.
♦ 2.775 de lei net a fost valoarea salariului mediu din Galaţi în luna martie 2019 (în creştere cu 14% faţă de martie 2018), salariile din Galaţi fiind cu 10% mai mici decât media naţională.
♦ 5,9% a fost rata şomajului înregistrat în Galaţi în martie 2019, aproape dublă faţă de media naţională de 3,19%.
♦ 7.045 de euro a fost valoarea PIB per capita în 2018 în judeţul Galaţi, cu 25% mai mic decât media naţională.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati