Consiliul Local a emis o nouă hotărâre privind acordarea ajutorului pentru achiziţia de centrale

* Primarul spune că plata acestui ajutor ar putea începe în două săptămâni *

Decizia de suspendare a furnizării agentului termic în municipiul Galați (hotărâre luată prin HCL 157/12.04.2017 și blocată din cauză că prefectul județului a atacat-o în contencios administrativ) a fost anulată astăzi și înlocuită cu o altă hotărâre de CL privind „stabilirea situației deosebite privind imposibilitatea asigurării serviciului public de alimentare cu energie termica în sistem centralizat”. Totodată, CL Galați a adoptat și o hotărâre privind acordarea ajutorului financiar de 3.000 de lei pentru achiziționarea unui sistem de încălzire și apă caldă alternativ sistemului centralizat de termoficare, anulând HCL 158 din aprilie, care se referea la același lucru. Cu excepția celor şapte consilieri locali PNL (în frunte cu Nicușor Ciumacenco, fost viceprimar PSD în perioada în care Apaterm încă acumula datorii către CET), restul aleșilor locali au votat cele trei proiecte de hotărâre.

Prezent la ședința de CL, prefectul județului Galați, Gabriel Panaitescu, a spus că nu se antepronunță cu privire la noile hotărâri de CL, ci “aștept redactarea lor și trimiterea lor la Prefectură unde se va analiza dacă acestea respectă sau nu legea”.

Tot fără apă caldă vara, dar cu calorifere calde la iarnă

În esență, lucrurile nu s-au schimbat pentru cetățeni, căci aceștia rămân tot fără apă caldă în această vară, fiind nevoiți să caute soluții alternative, fie că ele vor fi achiziționate cu ajutorul financiar de maxim 3.000 de lei de la Primărie, fie că oamenii vor scoate bani din buzunar. Pe de altă parte, modificările aduse astăzi proiectelor de hotărâre dau posibilitatea ca cei peste 3.000 de oameni care deja au depus cereri la Primărie pentru a beneficia de ajutorul de 3.000 de lei să poată încasa efectiv acești bani în termen de maxim două săptămâni, iar restul gălățenilor care, de la atacarea în instanță a prefectului a HCL 157 nu au mai continuat demersurile pentru debranșare, să își reia intențiile. “Dosarele depuse până acum sunt luate în calcul, e posibil să mai fie nevoie de un act în plus, pentru că noul regulament e ușor adaptat față de cel vechi, dar după redactarea hotărârilor de CL, hai să spunem în maxim două săptămâni, oamenii își vor primi banii. Dacă va fi sau nu nevoie de completarea dosarelor, toți cetățenii vor fi contactați”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu.

Noutatea este însă că edilul spune acum că la iarnă se va porni sistemul de încălzire centralizată, o informație de care, până acum, nici nu amintea sau la care se referea extrem de evaziv. “Am luat decizia stabilirii situației deosebite privind imposibilitatea asigurării serviciului public de alimentare cu energie termica în sistem centralizat. Nu e o situație de urgență, este o situație deosebită, sunt diferențiate. Deci CL a luat la cunoștință de incapacitatea Calorgal de a furniza apa caldă, urmând ca pe timpul verii să putem ajuta cetățenii să devină independenți să își asigure apa caldă, iar dacă vor asigura și căldura pe timpul iernii cu atât mai bine”. Pe de altă parte, gălățenii care nu vor putea sau nu vor vrea să se debranșeze nu vor rămâne la iarnă în frig, spune primarul Ionuț Pucheanu. “Cei care nu vor reuși să se debranșeze și să devină independenți sau este opțiunea lor de a mai rămâne o iarnă în sistem centralizat, ne vom îngriji și de acești cetățeni. Încercăm ca la iarnă să dăm drumul la acest sistem, mai ales pentru că am fost aruncați cu aproape două luni în urmă [din cauza blocării HCL 157 în instanță], și suntem în postura să nu mai putem să ne batem cu pumnul în piept că toți gălățenii vor reuși, până la iarnă, să aibă sisteme alternative de apă caldă și căldură. Deci din dorința ca nimeni să nu mai sufere la iarnă, de frig, de săptămâna viitoare intrăm în tratative pentru ca Primăria să se îngrijească să aibă tot ce e nevoie la dispoziție pentru a se furniza agentul termic în sistem centralizat”, a spus edilul. El a adăugat că “deja am avut o discuție cu directorul de la Electrocentrale  pentru  a vedea care e minimul de agent termic pe care ni-l pot furniza, astfel încât nici noi să nu înregistrăm pierderi foarte mari”.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati