Crește numărul gălățenilor bolnavi de gripă

* Numărul gălățenilor diagnosticați cu gripă, de la începutul iernii, în județul Galați, a ajuns la 22 *

A fost diagnosticat un nou caz de gripă în județul Galați. Este al 22-lea de la începutul sezonului rece. Opt dintre cele 22 de persoane depistate a avea gripă au decedat. „Ultima persoană depistată a avea gripă, în acest sezon rece, în județul Galați, este o femeie în vârstă de 49 de ani din mediul rural, nevaccinată. A fost diagnosticată a avea gripă cu virus gripal AH1. Starea de sănătate a femeii este stabilă”, a explicat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galați.

Se menține ridicat numărul gălățenilor nou diagnosticați a avea viroze și pneumonii. În ultima săptămână de raportare, 18-24 martie, la nivelul județului Galați, potrivit datelor furnizate de DSP Galați, au fost înregistrate 247 de cazuri de pneumonie, dintre care 87 au necesitat internarea. Cele mai multe cazuri de pneumonii s-au înregistrat la categoria de vârstă 65 și peste 65 de ani, adică 60 de cazuri. În ceea ce privește virozele respiratorii, în aceeași perioadă de timp s-au înregistrat 2.246 de noi cazuri de viroze respiratorii. Dintre acestea, 72 au necesitat internarea. Cele mai multe cazuri de viroze respiratorii s-au înregistrat la categoria de vârstă 5-14 ani, adică 747 de cazuri.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati