Cumpărau droguri din China și le vindeau consumatorilor din Galați

* Membrii grupării au fost ridicați astăzi, în urma unor percheziții, și au fost duși la audieri *

Percheziții, astăzi, la Galați, la locuințele unor traficanți de droguri. Aceștia cumpărau substanțe interzise din China și apoi le comercializau pe piața gălățeană.

“La data de 10.07.2018, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, au efectuat un număr de 11 percheziţii pe raza municipiului Galaţi, în cadrul unei acţiuni vizând săvârşirea de către mai mulţi suspecţi a infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive. În cauză există suspiciunea rezonabilă că un număr de 9 suspecţi au achiziţionat din China, prin intermediul unor site-uri de internet, cantităţi însemnate de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe care ulterior le-au comercializat consumatorilor de pe raza municipiului Galaţi”, au comunicat anchetatorii.

În timpul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat aproximativ 500 de grame de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 150 de grame de cannabis, grindere şi cântare electronice folosite în activitatea de comercializare a substanţelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, precum şi peste 5.000 de țigarete de provenienţă Republica Moldova, fără timbru de accizare, un pistol tip airsoft cu 6 cartuşe şi 33 de telefoane smartphone, sigilate şi fără documente de provenienţă.

La sediul DIICOT Galaţi au fost aduse 16 persoane, urmând ca după audierea acestora să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

1582 Vizualizari 1 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati