De mâine, la Tirighina va fi închis sensul de mers către Șendreni

* Constructorii, care au refăcut până acum benzile de pe sensul de intrare în municipiul Galați, încep să lucreze la cealaltă jumătate a drumului *

“Primăria municipiului Galați informează că luni, 17 septembrie, vor începe lucrările pentru etapa a doua din cadrul proiectului ” Resistematizare Strada Brăilei între Bulevardul Dunărea și intrarea în municipiul Galați – fost DN2 B Tirighina – tronson cuprins între km 130+600 – 131+505”. Circulația autoturismelor va fi restricționată pe parcursul acestor lucrări pe partea dreaptă a carosabilului (sensul de coborâre) de la ieșirea din oraș către Movileni – Șendreni. Pe toată perioada lucrărilor vor fi indicatoare pentru semnalizarea redirijării circulației pe sensul care rămâne liber, iar echipaje ale Poliției Locale vor fi prezente pentru a asigura fluidizarea traficului rutier”, a anunțat Primăria municipiului Galați.

Lucrarea de resistematizare a străzii Brăilei la ieșirea din Galați spre Șendreni este executată de Asocierea Citadina 98 S.A. – Tancrad S.R.L. – SPC Elite Consulting S.R.L. la prețul de 10.154.959,89 de lei.

Conform contractului, în zona menționată urmează să fie refăcut complet segmentul de la Nalba până la intrarea în oraș. Vor fi realizate și două sensuri giratorii: unul la Nalba, pentru a facilita accesul conducătorilor auto care merg spre Barboși, și al doilea la intrarea în Galați, pentru a prelua traficul greu și a fluidiza circulația.

Proiectul prevede inclusiv extinderea rețelei de iluminat public, refacerea trotuarului și realizarea unei piste pentru bicicliști.

5627 Vizualizari 1 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati