De mâine se dau subvenţii pentru afaceri noi. Vezi cum poți lua peste 30.000 de euro

* Banii vor fi oferiţi în urma unui concurs de planuri de afaceri *

Cei care vor să facă o schimbare în carieră, să devină independenţi sau să dezvolte o idee de afacere la care se gândesc de ceva vreme au acum o şansă. Ei pot accesa subvenţii consistente, de peste 30.000 de euro, pentru a-și deschide un business.

Finanțarea este oferită de Asociația Centrul de Dezvoltare SMART, împreună cu Patronatul Tinerilor Întreprinzători din Regiunea de Sud – Est și Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG S.R.L. (www.fonduri-structurale.ro), prin intermediul proiectului ‘Start UP Smart 2.0’, care va fi lansat mâine, 28 februarie, la incubatorul de afaceri Start UP Smart din Galați, strada Brailei numărul 3, etajul 1.

Practic, iniţiatorii proiectului vor organiza un program autorizat de formare antreprenorială pentru 350 de persoane din regiune, pe care le vor încuraja apoi să construiască un plan de afacere, iar cele mai bune 42 de idei vor primi finanțări consistente.

“Grupul țintă al proiectului este format din 350 persoane fizice (șomeri, persoane inactive, antreprenori, persoane care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă) care intenționează să înființeze o afacere non-agricolă în mediul urban și au reședința sau domiciliul în regiunea în care se implementează proiectul (în mediul rural sau în cel urban) – Regiunea de Dezvoltare Sud-Est. Vor fi derulate 14 cursuri de dobândire a competențelor antreprenoriale, în cadrul fiecărui județ al regiunii de dezvoltare vizate prin proiect (în medie 25 participanți/curs). Competențele dobândite de aceștia vor fi certificate ANC. Va fi acordat sprijin financiar sub formă de subvenții, în cuantum de 148.600,00 lei/subvenție, pentru înființarea și dezvoltarea a 42 de afaceri, în scopul creării de locuri de muncă”, au comunicat iniţiatorii proiectului.

Proiectul Start UP Smart 2.0 are o perioadă de implementare de 36 luni, este finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 și are o valoare totală eligibilă de 10.295.904,85 de lei.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati