varga

Deputatul PNL Vasile Varga e dispus să nu mai candideze şi să sprijine candidaţii tineri

* În luarea deciziei va conta şi rezultatul evaluării activităţii parlamentare din ultimii patru ani *

Deputatul PNL de Brăila, Vasile Varga, spune că este dispus să lase locul colegilor mai tineri care îşi doresc un mandat de parlamentar, dacă aceştia chiar merită. “Depinde cine sunt cei care îşi depun candidaturile. Dacă sunt câţiva care vor merita să aibă o susţinere, o vor avea şi pe a mea. (…) Sunt deja la o anumită vârstă faţă de alţii mai tineri, iar dacă ei vor merita, mă voi retrage eu şi, cu singuranţă, îi voi susţine pe unii dintre aceştia”, a afirmat deputatul liberal.

Totuşi, Varga afirmă că mai are suficient timp la dispoziţie pentru a lua o decizie cu privire la o eventuală nouă candidatură şi că va conta şi modul în care îi va fi evaluată activitatea parlamentară de către centru. “E prematur pentru mine să spun acum. Să vedem ce se va întâmpla. (…) Va trebui să dau o dare de seamă şi pentru activitatea mea de patru ani de zile, ce am făcut pentru comunitatate, ce am făcut pentru ceilalţi cetăţeni, dacă am avut sau nu o activitate prodigioasă. Dacă am ieşit în Parlament să susţin mai ales activitatea Comisiei Juridice, din care fac parte. (…) E o analiză la nivel naţional. Acolo unde anumiţi parlamentari nu au avut niciun fel de activitate sau au ieşit câte trei minute la pupitrul Parlamentului, cu siguranţă nu mai au ce căuta acolo. La Parlament te duci să fii util societăţii, nu să faci naveta”, a spus deputatul PNL de Brăila.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati