Dosare penale pentru comercianții de jucării contrafăcute și periculoase

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări la operatorii economici care desfășoară activități comerciale pe raza municipiilor Galați si Tecuci. Acțiunea a vizat produsele contrafăcute. 

Acțiunea polițiștilor a vizat producerea, transportul, comercializarea și distribuirea produselor ilicite și contrafăcute în scopul identificării, documentării, destructurării si tragerii la raspundere penală a membrilor/beneficiarilor principalelor rețele care introduc și comercializează în aria de competență produse contrafăcute, falsificate sau piratate, inclusiv jucării și produse pentru copii.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca reprezentanții a 6 societăți comerciale au expus spre vânzare, în incinta punctelor de lucru, produse contrafăcute destinate copiilor, fiind indisponibilizată cantitatea de 1.121 jucarii in valoare de 23.643 lei, despre aceste produse existând, totodată, suspiciunea că sunt dăunătoare sănătății, motiv pentru care urmează a fi supuse unor expertize de specialitate efectuate de instituțiile abilitate”, a precizat cms sef Gabriela Costin, IPJGalati.

Au fost întocmite 6 dosare penale sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare și a fost aplicată o sancțiune contravențională de 1.500 lei, pentru nerespectarea obligaţiei operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Comentarii

comentarii

Related News

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati