Electrocutați în timp ce lucrau la stâlpii de iluminat ai unei stații de carburanți din Brăila

 * Doi bărbați au ajuns la spital, unul în stare gravă, după ce s-au electrocutat în timp ce treceau cu o schelă mobilă pe sub firele de înaltă tensiune din zona stației de carburanți *

Doi bărbaţi, de 38 și 39 de ani, au ajuns la spital, unul în stare gravă, după ce s-au electrocutat la locul de muncă. Cei doi, angajați ai unei firme contractate de o stație de carburanți de pe Șoseaua Baldovineşti pentru schimbarea lămpilor de la stâlpii de iluminat ai stației, încercau să ajungă de la un stâlp la celălalt. Bărbatul în vârstă de 38 de ani era urcat pe o schelă mobilă, la aproximativ şase metri înălțime, în vreme ce cel de 39 de ani împingea schela. Pentru că nu au fost atenți, cei doi au adus schela sub firele de înaltă tensiune din zonă, iar schela a agățat unul dintre fire. În urma arcului electric format, bărbatul aflat pe platformă a fost electrocutat și aruncat pe asfalt, suferind un traumatism cranian grav. Cel aflat la baza schelei a fost electrocutat și a suferit arsuri de gradele 2 și 3 pe membre. Ambii au fost transportați de urgență la spital.

În cauză, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul de muncă.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati