Europarlamentarul Dan Nica: ”Nu mai acceptăm dublu standard!”

”Românii merită și trebuie să fie tratați ca parteneri egali, ca cetățeni ai Uniunii Europene!

Nu permitem ca România să devină groapa de gunoi a Europei, iar românii să fie tratați ca și consumatori second-hand. Pentru a susține o piață unică europeană, aceasta trebuie să se asigure că toți consumatorii sunt tratați în mod egal, peste tot în Uniunea Europeană, iar calitatea produselor comercializate să nu mai difere. Am spus, în repetate rânduri, că nu inteleg de ce statele bogate, de unde provin majoritatea acestor produse, nu acceptă aceleași produse pe piețele lor, dacă tot sunt “aproape” identice. Calitatea dublă a produselor subminează încrederea cetățenilor în Uniunea Europeană”, declară europarlamentarul Dan Nica, liderul de grup al PSD din Parlamentul European și președintele PSD Galați.

Social-democratul s-a remarcat în luările de poziție tranșante în Parlamentul European și nu numai cu privire la calitatea îndoielnică a produselor care ajung în România, subliniind, în repetate rânduri, că cetățenii români au dreptul la aceeași calitate a alimentelor pe care o vedem în Franța, Germania, Olanda sau alte state occidentale.

De aceea, liderul social-democrat a votat în Parlamentul European pentru interzicerea practicii abuzive a calități duale a produselor.

”Dacă un produs este vândut sub aceeași marcă și ambalaj, el trebuie să aibă aceeași compoziție peste tot în Uniunea Europeană. Comercializarea unor produse de calitate diferită, în ambalaje identice sau aparent identice, este o practică comercială neloială și trebuie tratată ca atare! Eu, în calitate de europarlamentar și lider al grupului PSD din Parlamentul European, am sancționat dur aceste nereguli. PSD nu mai acceptă această discriminare, nemeritată de altfel, la care sunt supuși românii”, spune europarlamentarul gălățean.

Oficialii iau, în sfârșit, măsuri după mai mulţi ani în care state membre din centrul şi estul Europei au reclamat la nivel european că produse alimentare vândute pe teritoriul lor naţional sub acelaşi brand ca în vestul Europei conţineau ingrediente de proastă calitate sau în cantităţi mai reduse.

Studiile au arătat că alimentele și alte produse comercializate în unele țări din Europa Centrală și de Est, deși sunt sigure, au o calitate mai slabă decât aceleași produse cu același ambalaj din Europa de Vest. Acest lucru variază de la o cantitate mai mică de carne în produsele din carne până la mai puțină cacao în ciocolată, lipsa portocalelor în sucul de portocale și înlocuirea zahărului cu sirop sau îndulcitori artificiali. Au fost efectuate teste pe sucuri, carne, pește și produse lactate, ceaiuri și produse de cofetărie. De asemenea, s-au constatat diferențe pentru produse cosmetice, detergenți și alimentele pentru animalele de companie.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati