Fostul director al Spitalului din Tecuci a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită

 * Dosarul de corupţie a fost înaintat Tribunalului Galaţi *

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului NEGRU TEODOR, la data faptei manager al Spitalului Municipal «Anton Cincu» din Tecuci, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de luare de mită”, se arată într-un comunicat transmis de DNA Bucureşti.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galați.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupţie, în perioada 2014-2016, inculpatul Negru Teodor, în calitate de manager al Spitalului „Anton Cincu” din Tecuci, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins și primit suma de 10.000 de euro de la administratorul unei societăți comerciale (martor denunțător), în schimbul derulării în bune condiţii a contractului încheiat în anul 2014 şi a deblocării la plată a unor facturi emise de societatea comercială respectivă către Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci.

În 21 iulie 2014, a fost semnat un contract finanţat din fonduri europene, în urma câștigării unei licitaţii publice, cu Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci, având ca obiect dezvoltarea, instalarea și mentenanța unui sistem informatic care să deservească această unitate spitalicească, valoarea contractului fiind de 870.921 lei.

Imediat după încheierea contractului, inculpatul Negru Teodor i-a solicitat administratorului societății comerciale respective suma de 20.000 de euro, în vederea achitării la timp a facturilor şi în vederea punerii la dispoziţie a tuturor datelor necesare derulării în bune condiţii a contractului. Întrucât administratorul societății a considerat că suma cerută este nejustificat de mare, în urma „negocierilor” purtate între martorul denunțător şi Negru Teodor, acesta din urmă a acceptat ca suma pretinsă drept mită să fie în valoare de 10.000 – 12.000 de euro.

În perioada 2014-2015, suma totală de 7.000 de euro a fost achitată de către martorul denunțător prin doi intermediari, inculpatului Negru Teodor.

La începutul anului 2015, societatea martorului denunțător a încheiat cu Spitalul Municipal „Anton Cincu”, reprezentat de inculpatul Negru Teodor, un contract post-implementare cu durata de un an, având ca obiect asigurarea mentenanţei părţii software a proiectului.

În urma derulării acestui nou contract, societatea respectivă a emis mai multe facturi, care au fost refuzate la plată, invocându-se diverse motive, inculpatul Teodor Negru precizând că nu va plăti aceste facturi decât în condiţiile în care se va respecta înţelegerea iniţială conform căreia trebuia să i se remită în final suma de 10.000 – 12.000 de euro, din care mai trebuia achitată suma de aproximativ 3.000 – 5.000 de euro.

Astfel, la data de 12 aprilie 2016, inculpatul Teodor Negru a fost surprins în flagrant de către procurorii anticorupție după ce a primit de la persoana denunțătoare ultima tranșă din „datoria” pretinsă, respectiv suma de 13.200 lei (echivalentul a 3.000 de euro).

Sursa foto: Monitorul de Vrancea

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati