Reperul
Galati Social

Galați | Acțiune civică pentru responsabilizarea pietonilor

De noaptea trecută, câteva treceri de pietoni din Galați vor fi mai sigure. Asta pentru că o mână de voluntari de la „Prieteni pentru Galați” au scris câteva mesaje menite să facă trecătorii să fie mai atenți la traversare.

Acțiunea celor de la Prieteni pentru Galați s-a desfășurat pe bulevardul Otelarilor, acolo unde au avut loc multe accidente la trecerile de pietoni în ultima vreme. „Lasa telefonul”’, „Ia copilul de mân” și „Uită-te în stânga” sunt mesajele ce au fost scrise în zonele de traversare

„Am decis sa facem niște înscrisuri pe trecerea de pietoni astfel încât oamenii să renunțe la anumite obiceiuri care le pun viața în pericol. Unii trec strada fără să fie atenți, vorbind la telefon, sau nu își supravegheaza bine copii”, a spus Andrei Alexandrov, voluntar.

Autoritățile și-au dat acordul pentru această acțiune și au susținut-o. Organizatorii au obținut un aviz din partea comisiei de siguranță a circulației din cadrul Primăriei Galați .

„De la începutul anului, în municipiul Galati au fost 20 de accidente pe trecerea de pietoni, iar opt dintre ele au fost accidente grave. Principalele trei cauze care au stat la baza producerii acestor accidente au fost traversarea neregulamentară a pietonilor, neadaptarea vitezei la condițiile de drum precum și neacordarea priorității pietonilor”, a declarat Gabriela Costin, purtător de cuvânt al IPJ Galati.

Urmeaza ca și alte treceri de pietoni din oraș să fie marcate cu aceleași mesaje.

Postări asemănătoare

Mașină cuprinsă de flăcări în urma unui accident

Maria Vlad Romaniţă

„Zbura” pe șosea cu 164 km/h

Maria Vlad Romaniţă

Un adolescent suspectat că și-a ucis bunica cu un topor

Maria Vlad Romaniţă