UPDATE: Judecătorii au decis să nu îl aresteze pe tatăl gemenelor ucise de mamă

* Bărbatul, care trebuie să crească acum singur ceilalţi şase copii ai cuplului, este cercetat în libertate pentru omor deoarece nu a sunat la 112 imediat ce a văzut că soţia care născuse acasă sângerează de moarte *

Magistrații Tribunalului Galați au hotârât, miercuri seară, să nu îl aresteze preventiv pe tatăl gemenelor înecate la naștere, acuzat de procurori de omor în cazul soției sale. Acesta va fi cercetat în stare de libertate, chiar dacă procurorii au vrut arestarea lui preventivă. Bărbatul a fost acuzat de omor deoarece nu a sunat decât după trei ore la 112 anunțând că soția, care născuse două fete neasistat, sângera și era pe moarte. Între timp, copilele au fost înecate de mamă, care singură sau ajutată – deocamdată încă nu sunt date clare – a făcut această atrocitate.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați l-au acuzat pe Constantin Aurelian Ghidionescu că prin faptul că nu a sunat la 112 și-a condamnat soția la moarte. Până acum nu sunt date certe legate de implicarea lui directă în înecarea copilelor, dar ancheta continuă. „Omisiunea acestuia a cauzat decesul victimei Mihaela Ghidionescu ca urmare a șocului hemoragic suferit. Față de pasivitatea inculpatului Ghidionescu Constantin Aurelian, care nu a solicitat sprijinul cadrelor medicale, cu toate că era evident că soția sa era în pericol de moarte, devreme ce sângera puternic, în sarcina acestuia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de omor în condițiile art. 17 din C.P. privind acțiunea comisivă prin omisiune, prin nerespectarea obligației legale de a anunța autoritățile față de starea de periol în care se afla soția sa, victima, Mihaela Ghidionescu. Dacă din datele anchetei ce se continuă va reieși că inculpatul a avut și o implicare în decesul celor doi nou-născuți, urmează ca urmărirea penală să fie extinsă”, a precizat procurorul Emanuel Rizea, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

Copilele au fost numite Aneta și Margareta și au primit în aceeași zi certificatele de naștere și deces.


* Cel mai probabil, el va fi prezentat la instanţă în cursul serii de miercuri sub acuzarea de omor prin imprudenţă şi se va solicita eliberarea unui mandat de arestare pentru 30 de zile *

Constantin Aurel  Ghidionescu a fost reţinut de procurori pentru omor prin imprudenţă deoarece, în opinia procurorilor, a sunat prea târziu la ambulanţă. El va fi prezentat instanţei de judecată cel mai probabil miercuri seară, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul a fost chemat la audieri după ce a depus la instituţiile abilitate solicitările eliberării actelor de naştere şi deces pentru gemeni. Marţi seară, bărbatul reuşise să ridice de la morgă corpul soţiei. Funerariile vor fi îndeplinite acum de către rudele apropiate. Tot ele, prin aşa-denumita familie extinsă, vor avea grijă de cei şase copii rămaşi acum fără părinţi, a dispus Direcţia pentru Protecţia Copilului în urma unei anchete sociale.

Vecinii familiei sunt contrariaţi şi surprinşi de decizia procurorilor. Oamenii cred că soţia a fost cea care nu l-a lăsat  pe soţ să sune mai devreme la 112 şi să ceară ajutorul.

Dacă va fi arestat, Constantin Ghidionescu nu va fi prezent la funerariile soţiei. Acestea ar putea avea loc în cursul zilei de joi.


* Procurorii l-au reţinut azi-noapte, pentru 24 de ore *

Aurel Ghidionescu, tatăl celor două fetiţe gemene născute duminică acasă şi decedate după ce au fost înecate de mamă, care a murit şi ea ulterior, a fost reţinut de procurorii gălăţeni în noaptea de marţi spre miercuri pentru 24 de ore, pentru omor prin imprudenţă.

După reţinerea tatălui, ceilalţi şase copii ai cuplului, cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani, au fost lăsaţi în grija rudelor, informează Direcţia pentru Protecţia Copilului.

Amintim că soţia lui a născut două fetiţe gemene, duminică, acasă, fără asistenţă medicală, în timp ce el dormea. Când s-a trezit, bărbatul şi-ar fi găsit soţia inconştientă şi a sunat la 112. Medicii sosiţi la locuinţa familiei Ghidionescu nu au mai putut decât să constate decesul femeii, survenit în urma hemoragiei. După ce au aflat de la soţ că soţia lui tocmai născuse, cadrele medicale au cerut să consulte nou-născutul, iar soţul le arătat atunci cele două fetiţe aflate într-o pungă, în frigider. Autopsia a relevat că fetiţele s-au născut vii, dar au fost înecate şi puse în frigider.

Articol în curs de actualizare.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati