IMG-20170802-WA0001

Infracționalitatea, în scădere la Brăila

* Cifrele înregistrate sunt sub media din ultimii trei ani *

Județul Brăila este al doilea pe țară ca valoare a scăderii infracțiunilor în primele șase luni ale acestui an. Anunțul a fost făcut de inspectorul şef al IPJ Brăila, cms. şef Adrian Glugă. Cifrele înregistrate sunt sub media din ultimii trei ani. Totul, după efortul intens al forțelor din cadrul IPJ Brăila, de a reduce infracționalitatea, de a rezolva cât mai multe dosare și, la fel de important, de a face prevenire în rândul cetățenilor. Scăderi s-au înregistrat astfel atât în rândul accidentelor rutiere grave, cât și în rândul infracțiunilor sesizate sau în rândul infracțiunilor contra persoanei. Şi infracționalitatea stradală a înregistrat o scădere față de anul trecut.

Rezultatele deosebite ale poliției brăilene sunt cu atât mai remarcabile, cu cât IPJ Brăila înregistrează încă deficit de personal și nu lipsesc nici cererile de pensionare, în special în rândul agenților de poliție.

În ce privește clădirile în care polițiștii brăileni își derulează activitatea, și care, multe dintre ele, așteptau să fie reabilitate de ani buni, anul acesta s-au primit fonduri pentru reabilitarea parțială a sediului Poliției Municipiului și a celui al Poliției Rutiere, precum și a câtorva sedii de posturi comunale. De asemenea, Primăria a dat în folosința IPJ Brăila clădirea dezafectată a sălii de sport a fostului Liceu Forestier, urmând că acolo să fie mutat Serviciul de Acțiuni Speciale.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati