Lansarea candidaților PNL pentru alegerile europarlamentare la Brăila

* Liberalii și simpatizații PNL din Brăila au avut ocazia să se întâlnească, joi, în cadrul lansării candidaților partidului la europarlamentare, cu Rareș Bogdan, candidatul de pe prima poziție, dar și cu președintele PNL, Ludovic Orban, sau cu europarlamentarul Cristian Bușoi *

PNL și-a lansat candidații la alegerile europarlamentare joi, în cadrul festiv, la Brăila. La eveniment au fost prezenți candidatul de pe prima poziție, Rareș Bogdan, președintele PNL, Ludovic Orban, europarlamentarul Cristian Bușoi și vicepreședintele Gigel Știrbu. Dis-de-dimineață, aceștia, însoțiti de colegii brăileni, au făcut vizite în comuna Victoria și tabăra de la Lacu Sărat. „În această dimineață, împreună cu colegii noștri, Ludovic Orban, președintele PNL, și Rareș Bogdan, numărul 1 pe eurolista PNL, ne-am întânit cu alegătorii din comuna Victoria și am vizitat tabăra de la Lacul Sărat. Problemele constatate pe teren ne-au mai demonstrat încă o dată că România este una singură, doar tipul de administrație diferă. Și brăilenii vor, ca toți românii, o viață mai bună, dezvoltare și prosperitate. Vor să trăiască în comunități europene cu drumuri moderne, apă curentă, infrastructură sanitară și școli la cele mai înalte standarde. Pentru asta este, însă, nevoie de reprezentanți competenți în Parlamentul European. Reprezentanți care să pună interesul României pe primul loc, să se lupte pentru subvențiile fermierului român sau pentru debirocratizarea procesului de absorbție a fondurilor europene. Toate acestea se vor putea realiza votând lista PNL pe 26 mai!”, a fost mesajul postat cu această ocazie de organizia brăileană a PNL pe rețelele de socializare.

A urmat apoi o vizită în municipiu, unde, alături de președintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, liberalii au încercat să îi facă pe brăileni să înțeleagă importanța participării la votul din data de 26 mai, dar și să îi convingă să aleagă eurolista propusă de PNL.

Evenimentul de lansare al candidaților PNL la alegerile europarlamentare a avut loc cu începere de la ora 17:30, pe scenă luând cuvântul în fața susținătorilor europarlamentarul Cristian Bușoi, candidatul PNL Brăila la europarlamentare Adrian Tabarac, deputatul Antoneta Ioniță, consilierul județean Florin Cîrligea, deputatul Vasile Varga, președintele PNL Brăila Alexandru Dănăilă, vicepreședintele partidului Gigel Știrbu, iar la final Rareș Bogdan și Ludovic Orban.

În ceea ce îl privește, liderul PNL Brăila a ținut să sublinieze faptul că, din punctul său de vedere, acest scrutin ar fi momentul în care PSD și PNL s-ar bate de la egal la egal. „Organizatia Brăila are acum o sansă unică în ultimii ani – și anume să se bată de la egal la egal cu PSD. Oamenii trebuie să înțeleagă – și au început să înțeleagă – că alternativa este PNL. Și dacă la alegeri această situație se va concretiza, vă spun că multe lucruri se vor schimba, inclusiv în Brăila. N-o să mai stăm cu străzi neasfaltate, cu străzi descoperite, cu zone fără canalizare, până când începe campania electorală. Acum au început toate lucrările în Brăila. Vă dați seama cât cinism din partea primarului? La CJ Brăila avem o cu totul altă abordare: „Nu facem nimic, ca să nu greșim”. Acolo chiar nu se întâmplă nimic”, a punctat Dănăilă.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati