pnl

Liberalii vin cu doi consilieri noi în CLM Brăila

* Schimbarea vine după ce Cătălin Hagiu și Costel Bălan și-au dat demisia *

PNL Brăila va avea doi consilieri municipali noi, după ce Cătălin Hagiu și Costel Bălan și-au depus demisiile. Astfel, în locul acestora, vor activa în CLM Adrian Tabarac și Constantin Sârbu. Conform informațiilor oferite de președintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, Cătălin Hagiu a renunțat atât la poziția de consilier municipal, cât și la cea de președinte al organizației municipale deoarece dorește să acorde mai mult timp afacerilor sale în dezvoltare, iar Costel Bălan, care îi va lua locul la șefia organizației municipale, dorește să se concentreze pe acest lucru.

În ceea ce îi privește pe noii consilieri, Adrian Tabarac are 30 de ani și este antreprenor. „Fac politică de cinci ani și cred că a venit timpul ca și generația tânără să fie mai vizibilă și acest prim plan în CLM cred că va fi prima certificare a faptului că noi, tinerii, nu stăm deoparte, ci chiar ne implicăm. Vin cu un suflu nou, îl anunț pe primar că vin cu chef de muncă, vreau să fac opoziție constructivă, orice șut în fund e un pas înainte și accept orice din partea conducerii Consiliului. Pe de altă parte, organizația de tineret trece și printr-o reîntinerire, vor avea loc alegeri și la organizația de tineret, așa că, ținând cont că avem și la județ un președinte tânăr, vrem să aducem și la tineret un președinte și mai tânăr, ca să avem o pepinieră. TNL -ul de azi e PNL-ul de mâine. Domnul primar va avea în mine un opozant cât se poate de ferm pe poziții”, a punctat Adrian Tabarac.

Constantin Sârbu are 53 de ani, lucrează în industria IT și este în PNL din 1990. „Am un proiect la care țin foarte mult și anume dezafluerea traficului din oraș, mai precis, propun ca de la fabrica de confecții până în stațiunea Lacu Sărat să fie adusă linia de tramvai la nivelul străzii pentru a fi construit un drum modern pe trei străzi, care să dea posibilitatea celor care locuiesc în cartierul Viziru și care vor să ajungă pe Buzăului să traverseze dintr-o parte în alta fără să mai ocolească și să aglomereze traficul”, a precizat Sârbu.

Cei doi își vor depune jurământul în următoarea ședința a CLM Brăila.

967 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati