Mama care și-a abandonat copilele în casă a fost reținută

* Mama celor două fetițe de 1 și 4 ani a fost reținută în cursul zilei de joi și va fi prezentată vineri instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă *

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați au reținut-o preventiv, 24 de ore, pe Tania Mitu, gălățeanca în vârstă de 23 de ani care și-a lăsat cele două fetițe să moară de foame și de sete în casă, într-o mizerie de nedescris. Și soțul femeii este cercetat, pentru complicitate la aceeași faptă.

„Tânăra de 23 de ani a fost depistată în cursul zilei de astăzi și condusă la poliție la audieri. Tot în cursul zilei de astăzi a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din cea de abandon de familie în cea de rele tratamente aplicate minorului, iar femeia a fost reținută pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând ca mâine Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați să o prezinte instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a declarat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

După ce toată presa a vuit de șocantul caz din Galați, unde două minore au fost lăsate singure în casă, printre viermi și mucegai, de mama plecată cu un alt bărbat, femeia a venit singură la poliție. A fost audiată de dimineață la secția 1 poliție. Audiat a fost și soțul său, un gălățean de 22 de ani. Se pare că femeia de 23 de ani era prin București. I-a spus vecinei care i-a salvat fetele că vrea să se omoare și că nu iubește copilele. Și soțul femeii este cercetat, pentru complicitate, dar în libertate.

Femeia de 23 de ani va fi prezentată vineri instanței cu propunere de arestare preventivă.

Cele două fetițe sunt încă la Spitalul de Copii, dar starea lor de sănătate este una bună.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati