Marioara Nistor, PMP: Păstrarea unui număr dublu de parlamentari ne-a costat peste 100 de milioane €

* Nistor subliniază că PMP militează în continuare pentru reducerea numărului de membri ai Legislativului ţării la cel mult 300, aşa cum au votat românii la referendumul din 2009 *

Menţinerea unui număr de parlamentari mult mai mare decât cel ales de români la referendumul din anul 2009, privind reducerea numărului de membri ai Legislativului ţării, i-a costat pe contribuabilii români peste 100 de milioane de euro, a afirmat Marioara Nistor, deputat PMP de Brăila şi candidat al acestei formaţiuni politice pentru un nou mandat în Camera Deputaţilor. Invitată, marţi, în cadrul unei emisiuni electorale la Realitatea TV Galaţi-Brăila, Nistor a explicat cât de scumpă a fost nerespectarea voinţei cetăţenilor, care s-au exprimat pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, în condiţiile în care acum sunt 588, de două ori mai mulţi.

Astfel, conform materialelor din presă publicate în 2009, premierul de la vremea respectivă, social-democratul Victor Ponta, afirma că acest referendum – dorit de preşedintele de atunci, Traian Băsescu, acum lider PMP – va costa prea mult, adică aproape 21 milioane de euro. “Şi dacă nu sunt 50% să vină la vot (pragul de validare – n.r.), o să tai din bugetul președintelui banii de referendum?”, întreba Ponta ritos.

În replică, şeful statului explica atunci că păstrarea unui număr mare de parlamentari ne costă mult mai mult. “Cât ne costă 288 de parlamentari (diferența dintre cei 300 propuși și cei 588 existenți – n.r.)? Indemnizația plus indemnizațiile de ședință – circa 1.500 de euro pe lună de parlamentar. Suma forfetară pentru birou, salariați, șofer, mașină – 2.500 de euro de parlamentar. Cazarea – circa 1.800 de euro de parlamentar. Toate înseamnă, într-un ciclu electoral, 80 de milioane de euro. Este replica mea la cei care spun cât ne costă referendumul. Nerespectarea referendumului ne costă 80 de milioane”, declara Băsescu la vremea respectivă.

Făcând o aritmetică simplă, deputatul PMP Marioara Nistor a ajuns la concluzia că organizarea referendumului și nerespectarea rezultatelor acestuia, adică nereducerea numărului de parlamentari, i-a costat pe români peste 100 de milioane de euro.

Nistor, care candidează acum pentru un nou mandat de parlamentar, a declarat că PMP militează în continuare pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, așa cum au votat, în 2009,  peste 7,75 de milioane de români.

Amintim că, în 2009, simultan cu alegerile prezidenţiale, a avut loc un referendum pentru trecerea la un Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300. Referendumul a avut sprijinul preşedintelui de atunci al României, Traian Băsescu. Cu o prezenţă la urne de 50,16%, deci peste pragul legal de 50%+1 din numărul de alegători, referendumul a fost validat, 77,78% dintre votanţi exprimându-se în favoarea trecerii la un Parlament unicameral. Acest proiect a rămas însă fără efect. Ba mai mult, numărul de parlamentari români, nelimitat de vreo lege, a continuat să crească prin efectele redistribuirii de scaune parlamentare. În noiembrie 2015, numărul de parlamentari ajunsese deja la 588, iar în anii scurşi de la referendumul din 2009 salariile, pensiile şi alte privilegii pentru parlamentari au continuat să crească.

2490 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati