Meteorit sau avion supersonic? Ce s-a întâmplat, de fapt, marţi după-amiază?

* Sunt explicaţiile găsite de gălăţeni după bumul de ieri, în condiţiile în care autorităţile nu au găsit de cuviinţă să ofere un răspuns oficial nici până acum *

Gălăţenii, dar şi ceilalţi locuitori aflaţi pe o rază de cel puţin 50 de kilometri din judeţele Brăila şi Tulcea, au fost speriaţi ieri de o bubuitură puternică. Şocul produs de bubuială a pornit alarmele autoturismelor şi a zgâlţâit geamurile de la case. O fi fost vreo explozie de centrală, o fi fost ceva din combinatul siderurgic, din şantierul naval sau chiar din poligonul militar? La toate aceste întrebări, instituţiile abilitate nu au oferit niciun răspuns, deşi au trecut aproape 24 de ore.

Lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, a precizat clar că pe apelul de urgenţă nu a venit nicio solicitare, că pompierii au verificat toate posibilele surse care ar fi putut declanşa o asemenea bubuitură. Dar, nimic. În plus, aceeaşi sursă arată că ISU Galaţi nu a primit niciun un fel de informaţie din partea altei autorităţi a statului care să lămurească o posibilă cauză.

În lipsa unor date oficiale, lumea lansează fel de fel de supoziţii, dar singura certitudine rămâne sperietura. “Eram la ţară, lângă Galaţi, când am auzit bubuitura şi imediat am auzit un zgomot ca şi când ar fi pornit un avion. Am ridicat privirea spre cer, dar nu era nimic. Cred, totuşi, că de la un avion s-a produs aşa ceva, mai greu să fi fost meteorit că ar fi trebuit să lase o urmă, cred eu”, a spus un gălăţean.

Varianta unui asteroid dezintegrat la intrarea în atmosferă este posibilă prin natura zgomotului, dar pe cer nu s-a observat nimic. Ovidiu Tercu, astronom la Observatorul Astronomic din Galaţi, a precizat că nu se exclude deloc ca zgomotul să fi fost cauzat de un asteroid care să se fi dezintegrat în atmosferă. Dar nu are date certe că aşa a şi fost.

Varianta unui avion de vânătoare militar care a coborât sub plafonul de 10 mii de metri pare cea mai plauzibilă. Asta ar presupune o eroare de pilotaj, pentru că spargerea zidului sonic sub această altitudine este total interzisă. Feodor Ichim, comandor (r) susţine că nu crede că vreun pilot ar putea să facă aşa ceva, mai ales că urmările ar fi mult mai grave, dar nimeni nu exclude un accident, aşa cum nu este exclusă nici varianta cu meteoritul.

Cei mai în măsură să ofere o astfel de explicaţie ar fi Ministerul Apărării Naţionale, mai ales că printre opinii figura şi experimentul militar scăpat de sub control. Deocamdată, însă, nimeni nu spune nimic, aşa că rămân doar ipoteze.

Comentarii

comentarii

Related News

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati