investire mihai manoliu

Mihai Manoliu a fost numit în funcţia de subprefect al judeţului Galaţi

* El i-a luat locul lui Răzvan-Daniel Olaru, care a ocupat acest post din aprilie 2014 *

Sala mare de ședințe a Prefecturii Galați a fost plină, marți, de șefii instituțiilor descentralizate veniți să asiste la numirea noului subprefect, Mihai Manoliu, care l-a înlocuit pe Daniel Răzvan Olaru, care a îndeplinit această funcție din 16 aprilie 2014 și până pe 9 iunie 2017. Notabil a fost faptul că, dacă din partea Consiliului Judeţean Galați, la ceremonia oficială a fost prezent președintele CJ, Costel Fotea, din partea Primăriei Galați nu a fost prezent, așa cum ar fi fost normal, primarul Ionuț Pucheanu, ci doar viceprimarul Roman Apostol Picu.

Și din punct de vedere „politic” lucrurile au fost cel puțin ciudate. Deși numirea lui Mihai Manoliu s-a făcut cu acordul liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, la investire nu au fost prezenți nici actualul șef ALDE Galați, Cristian Dima, și nici vicepreședintele acestei formațiuni, Marian Filimon. Absenţe care ar putea confirma zvonurile potrivit cărora numirea lui Mihai Manoliu nu a fost agreată de liderii politici locali, însă vorbim de informații neoficiale, căci, oficial, prefecții și subprefecții nu sunt numiți politic – cel puțin, nu conform actualei legislații.

Revenind la ceremonie, învestirea în funcția de subprefect a lui Mihai Manoliu a fost făcută de către comisar de poliție Mihai Dan Chirică, secretar de stat pentru relația cu Instituțiile Prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Reprezentantul MAI a dat citire celor două hotărâri de Guvern, nr. 411 și 412, din 9.06.2017 privind „încetarea exercitării cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Galați de către Răzvan-Daniel  Olaru”  și, respectiv,  privind “numirea, cu carater temporar, prin detașare, în condițiile legii, în funcția publică de subprefect al județului Galați de către  Mihai Manoliu”. După ce i-a mulțumit pentru activitatea depusă fostului subprefect Daniel Olaru, reprezentantul MAI i-a urat succes noului subprefect numit, Mihai Manoliu. Ulterior, noul subprefect a depus jurământul de credință.

Mihai Manoliu are 56 de ani, este avocat de profesie și până acum a ocupat funcția de director adjunct al Poliției Locale Galați, instituție pe care a și condus-o în perioada 2013-2016. Mihai Manoliu a fost și consilier local, din partea PNL, în legislaturile 2004-2008 și 2008-2012.  Înainte de a fi membru PNL, a fost membru PD în perioada 2003-2005.

3351 Vizualizari 6 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati