Minicroazierele, cadou inedit pentru gălăţeni

* Sute de oameni au stat la coadă ca să prindă un loc pe vasele care au făcut plimbări pe fluviu *

Galaţiul, capitala dunăreană a României. Sute de gălăţeni au stat şi  la coadă pentru a prinde un loc pe una dintre cele navele care au făcut fiecare mai multe drumuri oferind croaziere gratuite pe Dunăre. Majoritatea adulţilor şi tinerilor nu se plimbaseră niciodată pe bătrânul fluviu. Doar cei mai în vârstă îşi aminteau cu nostalgie cum, înainte de revoluţia din 1989, puteau merge oricând, de la Galaţi la  Brăila, Tulcea sau Sulina, cu nave de pasageri la preţuri mici, subvenţionate de stat. Atraşi de dorinţa de a face, mulţi pentru prima oară în viaţa lor, o croazieră pe Dunăre oamenii au venit în număr foarte mare. La Galaţi până duminică se serbează Zilele Dunării, Galaţi-capitală dunăreană a României. Croazierele  sunt oferite gratuit de   Primăria Galaţi. “Nu m-am mai plimbat niciodată pe Dunăre. Poate doar dacă pun la socoteală bacul da, aş putea spune că m-am plimbat, dar aşa cu vaporul niciodată. Sunt din Galaţi şi am auzit de la bunici că înainte era foarte frumos şi că puteau oricând face curse în Galaţi, Brăila şi chiar Sulina. Pentru mine e o premieră această croazieră pe Dunăre”, spunea o gălăţeancă care se îmbarcase.

Fanfara a cântat la îmbarcarea şi sosirea fiecăreia dintre nave cu o capacitate iniţială de circa 800 de persoane. Mai apoi s-a mai suplimentat cu încă o navă deoarece era cerere mare. “Deja a plecat prima navă, vor mai fi patru, prezenţa este absolut specială pentru noi, ne bucurăm că lumea  a răspuns bine de Ziua Dunării. De astăzi suntem capitala dunăreană a României. Ne aşteptăm în continuare pentru cele patru zile ale evenimentului să fie multă lume”, a declarat Sandu Traian, organizator, Dunărea SA.

La bordul navelor, cei care au reuşit să intre în posesia unui tichet gratuit de călătorie spuneau că ar vrea ca mereu să aibă posibilitatea, nu neapărat gratuit, dar la un preţ accesibil tuturor, la călătorii pe Dunăre. Călătorii au putut vedea, pe lângă tot ce le-a putut oferi călătoria de peste o oră şi 45 de minute pe Dunăre, şi câţiva oameni care păreau a merge pe ape, asta deoarece au ieşit un pic la iveală insulele ce apar în urma depunerii aluviunilor din Siret. Zilele Dunării vor continua şi cu multe alte activităţi, printre care Summer Parade, vineri de la ora 18:00, pornind de la P-urile din Centru, concurs de tenis la baza Atlas, dar şi concerte, cross şi concurs de montain bike.

3443 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati