Foto_0021

Moment solemn la sediul IPJ Galaţi: 67 de agenţi de poliţie au depus jurământul de credinţă

* Ei vor trece printr-o perioadă de probă de şase luni, apoi vor susţine un examen de definitivare *

Foto_0003Au fost momente solemne şi emoţionante, astăzi, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi, unde cei mai noi oameni ai legii au depus jurământul de credinţă. Este vorba despre cei 67 de agenţi de poliţie care au promovat examenele de încadreare din sursă externă. Momentul solemn a avut loc în prezenţa colegilor, a familiilor şi a inspectorului şef, comisar şef de poliţie Cornel Mototolea. Şeful IPJ Galaţi a reiterat mesajul şefului Poliţiei Române, chestor de poliţie Bogdan Despescu, după care noii colegi au fost felicitaţi şi asiguraţi de receptivitatea deplină din partea tuturor angajaţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galați, care le vor împărtăşi informaţiile de care au nevoie, precum şi experienţa pozitivă.

În perioada următoare, proaspeţii agenţi vor lua parte la un curs intensiv de pregătire teoretică şi practică, organizat la una dintre unităţile de învățământ ale M.A.I. curs în cadrul căruia ei vor învăța tainele profesiei de polițist. După finalizarea cursului, pentru alte trei luni se vor afla în responsabilitatea unui coleg cu experiență, care le va arăta, pas cu pas, ce presupune munca de poliție.

La sfârșitul celor șase luni de probă, aceștia vor susține un examen de definitivare. Odată promovat acest examen, cei 67 de agenți de poliție vor deveni polițiști cu acte în regulă, 24 de ore din 24 în slujba comunității.

44691 Vizualizari 12 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati