Nicoleta Badiu

Nicoleta Badiu: Oare domnul Picu Roman își dorește să fie viceprimar din partea Mișcării Populare?

* Dacă fuziunea dintre PMP şi UNPR se va finaliza, PMP va avea câte şase consilieri în CL şi în CJ *

Oana Iurescu smallOana Iurescu (foto stânga) şi Nicoleta Badiu (foto sus), consilieri locali din partea PMP la Galaţi, au vorbit, în cadrul emisiunii „Deschide Lumea” de la Realitatea TV Galaţi-Brăila, despre eventuala fuziune dintre PMP şi UNPR. „La Galați nu a fost voința noastră, a fost a celor de la București. Nouă nu ne-a făcut atât de mult bine această decizie. Nu cred că tot UNPR-ul nu vrea să fie în această fuziune. Au avut loc două congrese, al UNPR și al PMP, în aceeași zi. S-a decis această fuziune. Apoi, am avut un congres comun în care am acceptat toți această fuziune. Ne-am întors în teritoriu și nu ne-a mai convenit. Păi, cum facem? Contestăm, contestăm, dar unii dintre noi candidează pe listele PMP la parlamentare”, a declarat Oana Iurescu.

Dacă fuziunea se va realiza, consilierii UNPR vor deveni consilieri PMP. Astfel, PMP va avea şase consilieri în Consiliul Local al Municipiului Galaţi, unde acum are doi, și şase consilieri în Consiliul Judeţean, unde are trei. Nicoleta Badiu a fost întrebată dacă și l-ar dori în partid pe actualul viceprimar, Picu Roman. „Două partide au decis să meargă împreună. Noi, în teritoriu, cred că e normal să ne supunem deciziei. Fiecare fuziune are și probleme. (…) La nivel de organizație nu s-a făcut o analiză. Nici nu s-a întâmplat fuziunea. Când va fi să se întâmple, vom lua o decizie după o analiză serioasă. (…) Ca o discuție teoretică, oare domnul Picu Roman își dorește să fie viceprimar din partea Mișcării Populare? Prin absorbție ar deveni viceprimar din partea PMP și nu știu dacă-și dorește asta. Până la fuziune nu mai este foarte mult. S-au terminat toate contestațiile, deci, s-a intrat în linie dreaptă. Depinde de instanță cât o să mai întindă termenul”, a afirmat Nicoleta Badiu.

Viceprimarul Picu Roman nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere la cele declarate de consilierele PMP.

2087 Vizualizari 9 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati