Noile autobuze, pe trasee de la începutul anului viitor

A fost semnat contractul privind achiziționarea, de către administrația locală, a 20 de noi minibuze destinate transportului public local de persoane. Este vorba despre autobuze „Karsan Jest”, cu o capacitate de transport pentru 23 de călători, cu podea joasă și cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități. Minibuzele vor avea și instalații de aer condiționat și încălzire.

Facem eforturi, cum nu s-au făcut vreodată, pentru modernizarea transportului public în comun, în așa fel încât cetățenii să beneficieze de confort și de servicii calitative. Încă sunt probleme în oferirea acestui serviciu pentru cetățeni, însă facem tot ceea ce este posibil ca în cel mai scurt timp să avem o flotă nou-nouță de mijloace de transport în comun, conform tuturor normelor în vigoare, la pachet cu modernizarea infrastructurii de transport”, a declarat, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.

În prețul achiziției de 6.238.000 lei pentru cele 20 de minibuze, ca urmare a licitației organizate de către Primăria Galați în cadrul Sistemului Informatizat Centralizat de Achiziții Publice, SICAP, pe lângă vehicule mai sunt incluse panori indicatoare de traseu, sisteme de informare călători cu monitoare LED, sistem de supraveghere video cu 5 camere și unitate de stocare DVR, sonde litrometrice pentru măsurarea consumului de carburant și sistem de monitorizare flotă cu GPS.

De asemenea, pentru validatoare a fost montat un sistem de cablaj conform cerințelor tehnice specifice ale Transurb S.A. O dată cu vehiculele livrate și dotate corespunzător, Anadolu Automobil Rom va mai furniza: 40 de anvelope de rezervă, scule, sisteme de verificare (SDV-uri) specifice necesare pentru mentenanță și diagnoză.

Primul vehicul va fi livrat la jumătatea lunii octombrie pentru o perioadă de testare de două săptămâni urmând ca, ulterior, să fie livrate și celelalte 19 unități până la jumătatea lunii ianuarie 2020.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati