Noul subprefect al județului Brăila a fost investit oficial în funcție

Rada Sterea are 54 de ani și a ocupat până acum câteva zile funcția de șef serviciu în cadrul Agenției Județene de Plăti și Inspecție Socială Brăila * până în februarie 2018 a fost și membru PSD * Sterea îl înlocuiește pe Marius Tiripa, cel care a ocupat această funcție în ultimii 3 ani.

Astăzi a avut loc ceremonia oficială de învestire în funcție a noului subprefect al județului Brăila. Rada Sterea, șef serviciu în cadrul Agenției Județene de Plăti și Inspecție Socială Brăila și fost membru PSD până în februarie anul acesta, este cea care i-a luat locul lui Marius Tiripa, cel care a ocupat această funcție în ultimii 3 ani. Rada Sterea, noul subprefect al Brăilei, a depus astăzi, în cadrul unei ceremonii oficiale, jurământul. Noul subprefect are 54 de ani și a fost detașată temporar în funcția de subprefect, din postul de șef serviciu în cadrul Agenției Județene de Plăti și Inspecție Socială Brăila. Până în luna februarie a acestui an a fost și membru PSD. Sterea a depus juramanul în fața oficialilor de la nivel central și local, precum și a parlamentarilor de Brăila și a reprezentanților administrației publice locale. Noul subprefect se bucură, de asemenea, de întreg sprijinul instituției în care își va desfășura activitatea, așa cum a subliniat prefectul Brăilei, George Adrian Paladi, cu ocazia evenimentului de astăzi. Rada Sterea este economist de profesie, cu o vechime în muncă de 36 de ani, din care 30 dobândiți în cadrul Direcției de Muncă și Protecție Socială și Agenției Județene pentru Plăti și Inspecție Socială, unde a ocupat diverse funcții, atât de execuție, cât și de conducere.

1453 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati