Ora Pământului la Galați: 300 de copii au cântat în fața Universității

* Iluminatul Universității și cel stradal au fost oprite, iar coriștii le-au oferit trecătorilor un spectacol pe măsură *

300 de copii și adolescenți ai corurilor din tot județul, din programul Cantus Mundi, au cântat o oră în față Universității „Dunărea de Jos”, sâmbătă seară, pentru a marca Ora Pământului. Iluminatul Universității și cel stradal au fost oprite, iar coriștii, mari și mici, și-au unit glasurile și le-au oferit trecătorilor, dar și părinților și prietenilor veniți să îi asculte, un spectacol pe măsură. S-a cântat de la imn, la Oda Bucuriei sau „We are the world”.

Ora Pământului a fost organizată, pentru prima oară, în anul 2007, în Australia, și atrage atenția asupra uneia dintre cele mai importante probleme actuale – încălzirea globală.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati