Ore mai scurte în 17 școli gălățene în care elevii nu au căldură

* În ciuda faptului că afară sunt doar câteva grade, 17 școli din municipiul Galați au caloriferele reci în sălile de curs *

Deși au fost montate, încă de anul trecut, centrale noi în toate unitățile de învățământ din municipiul Galați, în 17 școli nu au fost încă făcute racordurile la gaze sau, dacă au fost făcute, acestea nu sunt încă funcționale, iar elevii fac orele în frig. “Este frig, elevii stau îmbrăcați la ore. Mai avem și clase unde sunt aparate cu aer condiționat, dar le folosim alternativ deoarece nici sistemul electric al școlii nu ne permite”, a declarat Anca Barbu, directorul Școlii Nr. 17.

Acesta este motivul pentru care sute de elevi vin la școală îmbrăcați gros, iar cei mici stau cu mănuși în mâini în timpul orelor. “Deja am redus orele cu 10 minute, este frig în clase, dar avem promisiuni că în cel mai scurt timp se va termina cu alimentarea cu gaze”, a precizat Mitică Dudău, profesor la Colegiul Pedagogic.

Municipalitatea susține că se fac eforturi pentru ca toate școlile să fie încălzite, dar că totul este din vina celor de la gaze, care au un volum foarte mare de muncă și oameni puțini.

Până la remedierea situației, Inspectoratul Școlar a recomandat scurtarea orelor și a pauzelor, astfel încât elevii să poată pleca mai devreme acasă. În cele 17 unități de învățământ afectate, această măsură a fost deja aplicată.

Administrația locală promite că va fi căldură în toate unitățile de învățământ cel târziu săptămâna viitore, iar unele școli ar primi chiar și de mâine.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati