Parlamentarii aleşi la Galaţi au primit certificatele doveditoare din partea preşedintelui BEJ

* Preşedintele BEJ le-a amintit celor 13 aleşi că “vremea vorbelor a trecut, domnilor parlamentari” *

20161217_140320Preşedintele Biroului Electoral Judeţean al Circumscripţiei nr. 18 Galaţi, judecătorul Robert Florea, le-a înmânat, sâmbătă, în mod solemn, mandatele celor 13 parlamentari aleşi în judeţul Galaţi, respectiv, nouă deputaţi şi patru senatori. De la ceremonie nu a lipsit nici unul dintre cei 13 parlamentari aleşi. Aceştia au fost felicitaţi pentru victoria în alegeri de către preşedintele BEJ, care le-a urat “multă putere de muncă” şi le-a amintit că “vremea vorbelor a trecut, domnilor parlamentari”.

După ce a primit certificatul de parlamentar, deputatul USR Bogdan Rodeanu, unul dintre cei mai tineri parlamentari de Galaţi (36 de ani), a spus că îi va reprezenta cu profesionalism, în Parlament, “pe toţi gălăţenii care ne-au votat, pe toţi românii, dar şi pe cei care au absentat la alegeri, dezamăgiţi de tot ce s-a întâmplat în ultimii 26 de ani în România”.

Deputatul ALDE Eugen Durbacă, decanul de vârstă al grupului de parlamentari gălăţeni (73 de ani), a spus că va insista pe adoptarea unor legi care să îmbunătăţească viaţa românilor şi în special a gălăţenilor, între care includerea în masterplanul de transport al României a unui drum expres, pe patru benzi, Galaţi-Brăila-Slobozia, până la Autostrada Soarelui.

Cât îl priveşte pe preşedintele Filialei Judeţene a  PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre, a declarat că nu va demisiona acum, având în vedere că urmează alegerile interne. Totuşi, acesta a admis că rezultatul la alegerile parlamentare nu este unul mulţumitor şi că PNL trece acum “printr-un moment dificil”.

În urma alegerilor din 11 decembrie şi a redistriburii ulterioare a mandatelor, PSD a câştigat cinci mandate de deputat (Viorel Ştefan, Florin Popa, Lucreţia Roşca, Nicolae Bacalbaşa, Mitică Marius Mărgărit) şi două de senator (Ionel Daniel Butunoi, Nicolae Marin), PNL a câştigat un mandat de deputat (Victor Paul Dobre) şi unul de senator (George Stângă), ALDE a obţinut un mandat de deputat (Eugen Durbacă), USR – un mandat de deputat (Bogdan Rodeanu) şi unul de senator (George Edward Dircă), iar PMP – un mandat de deputat (Cătălin Cristache).

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati