Patru gălăţeni reţinuţi după ce au spart bancomate în Austria. Prejudiciul total – peste jumătate de milion de euro

* Spargerile au avut loc pe parcursul anului trecut *

Patru gălăţeni suspectaţi de spargeri de bancomate în Austria, cu un prejudiciu imens, au fost reţinuţi în urma a patru percheziţii domiciliare efectuate de poliţişti români şi austrieci, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și cu autorizarea Judecătoriei Tecuci.

“În fapt, membrii grupării sunt bănuiți de furtul a diferite sume de bani din bancomate amplasate în centre comerciale și sucursale ale unor unități bancare. Faptele ar fi fost comise prin folosirea unor autovehicule furate cu care distrugeau căile de acces și smulgeau bancomatele sau le distrugeau prin folosirea de gaz exploziv cu inițiere electrică. Prejudiciul total estimat până în prezent este de aproximativ 570.000 de euro”, a informat Poliţia.

Urmărirea penală este efectuată de Parchetul Graz din Austria și privește cinci spargeri de bancomate și patru furturi de autovehicule folosite la comiterea faptelor, care au avut loc în perioada aprilie – octombrie 2017.

5402 Vizualizari 6 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati