Pelerinajul de Florii şi Festivalul Scrumbiei, în acest weekend, la Galaţi

* Din programul festivalului nu lipsesc nici anul acesta grătare cu scrumbie, târguri ale meşterilor populari şi expoziţii legate de pescuit *

Sâmbătă, 8 aprilie, între orele 15:30 și 16:30, la Galaţi va avea loc Pelerinajul de Florii, pe traseul Biserica “Vovidenia” – Catedrala Arhiepiscopală. Deplasarea se va face pe prima bandă a carosabilului, motiv pentru care Biroul de Presă al Primăriei Galaţi a anunţat public restricţionarea traficului rutier pe segmentul menţionat.

Duminică, 9 aprilie, de Florii, între orele 9:00 şi 18:00, pe Faleza Inferioară a Dunării se va desfăşura cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Scrumbiei. Potrivit Biroului de Presă al Primăriei Municipiului Galați, serviciile de organizare a evenimentului ”Festivalul Scrumbiei” 2017 vor fi asigurate de S.C. PAF MEDIA S.R.L, valoarea contractului fiind de 110.000 (fără TVA). Din programul evenimentului nu lipsesc grătare cu scrumbie, târguri ale meşterilor populari şi expoziţii legate de pescuit.

Iată programul complet al evenimentului:

09ºº – START Concurs gastronomic – mâncăruri tradiţionale din peşte (zona Foişor)

09ºº – START Concurs de îndemânare pescărească (zona Foişor)

10ºº – Fanfara “Valurile Dunării”

10ºº – START Concurs “Peștii Apelor Noastre”

11ºº – Teatrul de păpuşi

11ºº – START Concurs “Cunoştinţe Pescăreşti”

12ºº – Crissmusic Canto School

13³º – Ansamblul “Doina Covurluiului”

14³º – Școala de arte a Centrului Cultural “Dunărea de Jos”

16ºº – Recital muzică populară – “Silvia Ene”.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati