Percheziții la Brăila într-un megadosar internațional de braconaj | VIDEO

* Peste 150 de de percheziții au loc simultan în Italia, Spania, Franța, Ungaria și România *

La această oră, polițiștii români, precum și cei din Italia, Spania, Franța și Ungaria pun în aplicare peste 150 de mandate de percheziție domiciliară, în vederea documentării activității infracționale a unui grup organizat, care se ocupa cu activități ilegale din domeniul pescuitului, achiziției, transportului și comercializării peștelui impropriu consumului.

115 percheziții în țară
În România, polițiștii pun în aplicare 115 astfel de mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București și a județelor Constanța, Călărași, Dâmbovița, Argeș, Ilfov, Tulcea, Prahova, Brașov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu și Maramureș. Alături de ei sunt și reprezentanți ai Poliției Naționale din Spania.

La rândul lor, polițiștii români participă la acțiunile similare care au loc pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franței și Ungariei. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, iar cazul a fost deschis la nivelul EUROJUST, fiind efectuate anchete în Italia, Spania, Franța, Ungaria și Portugalia, coordonate direct de EUROJUST și EUROPOL.

Conform infirmațiilor oferite de reprezentanții IGPR, grupul infracțional ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peștelui din afara țării, pentru transportul acestuia și pentru comercializarea lui în România.

Gruparea acționa pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcție de obiectul de activitate (braconaj piscicol / transport marfă / comercializare etc.). Produsele piscicole erau obținute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei și Franței, unde pescuitul era interzis, peștele din acele zone fiind impropriu consumului. Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată și transportată fără a avea autorizație sanitar-veterinară, așa cum impune legislația europeană și română în domeniu”, se arată într-un comunicat al IGPR.

Peștele ajungea în România cu documente false, după achiziții intracomunitare prin intermediul unor societăți românești, special înființate.

În acest moment, acțiunile polițiștilor au dus la blocarea accesului pe piața românească a 30 de tone de pește, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei.

A fost distrusă întreaga cantitate de pește confiscată și a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, comercializare de produse alterate, evaziune fiscală, precum și deținere, transport și comercializarea fără documente legale a peștelui.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati