Peste 3.000 de ruşi lipoveni din Brăila sărbătoresc, joi, Crăciunul pe rit vechi

* În port tradiţional, ei au fost încă de azi-noapte la Mitropolia Mondială a Ruşilor Lipoveni din Brăila, unde au asistat la slujba prelungită oficiată cu această ocazie *

LIPOVENIPraznic însemnat în comunitatea de ruşi lipoveni din Brăila. Cei peste 3.000 de membri ai comunității, cea mai mare din țară, sărbătoresc, joi, Nașterea Domnului Iisus Hristos, conform calendarului iulian, calendar care este cu 13 zile în urmă faţă de cel gregorian.

Încă de azi-noapte oamenii s-au strâns la Mitropolia Mondială a Ruşilor Lipoveni, din cartierul PISC din Brăila, unde au asistat la sluja prelungită oficiată cu această ocazie. Dacă femeile au respectat întru totul portul tradiţional lipovenesc, cu rochii colorate şi brodate şi basmale, bărbaţii, în special cei tineri, nu au mai păstrat din portul vechi decât brâul din lână colorată, fără de care nu sunt lăsaţi să intre în biserică.

După slujbă, toți s-au grăbit spre case pentru a gusta din preparatele tradiționale, mult așteptate după șase săptămâni de post, dar și pentru a primi colindători, fie rude, fie vecini. Gospodinele își așteaptă astăzi musafirii cu tot felul de bunătăți specifice, dintre care nu lipsește tradiționala răcitură care, la lipoveni, se mănâncă cu hrean pus la murat din toamnă. Înainte de masă, gazda spune o rugăciune, apoi cu toții, mici și mari, se înfruptă din bunătăți. După-amiază, ei merg din nou la biserică, la fel cum vor face în fiecare zi din această săptămână, până la Anul Nou pe rit vechi.

5668 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati