macheta Semimaraton 1000 x 600 pixeli

Peste 600 de persoane sunt aşteptate, duminică, la Semimaratonul Galaţi

* Anul acesta, evenimentul susţine 13 cauze din comunitate, pentru care gălăţenii sunt invitaţi să alerge sau să facă donaţii *

Peste 600 de persoane sunt aşteptate, duminică, la cea de-a patra ediţie a Semimaratonului One Gym Galaţi 2017, eveniment care susţine 13 proiecte locale, cu implicarea mai multor ONG-uri, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Fundaţiei Comunitare Galaţi, Cristian Ochiu, organizatorul competiţiei, împreună cu Primăria Galaţi. Competiţia va include şase probe – semimaraton (21 km), ştafetă (3 x 7 km), cros (7 km), cursa populară (2 km), cursa copiilor şi cursa animalelor de companie. Prin taxele de participare achitate de alergători sau prin donaţiile directe, evenimentul caritabil susţine 13 proiecte locale: „Aleargă pentru copiii speciali!” aparţinând Asociaţiei de sprijin pentru Părinţii şi Copiii cu Autism Galaţi (APCA); „O viaţă în mişcare” – Asociaţia Persoanelor cu Handicap “Sporting Club”; „Clubul lui Filip” – Asociaţia Copiilor Nevăzători; Invest, Education & Support Sphere; „Construieşte alături de noi” – Asociaţia ”Dincolo de tăcere”; „Ţiglina Bike & Trail Park”- Asociaţia MausBike; „Mobilitate şi viaţă independentă” – Fundaţia ”Motivation”; „Susţinem copiii cu dizabilităţi” – Fundaţia ”Inimă de Copil”; „Dăruieşte o zi de tabără unui copil vulnerabil” – Fundaţia ”Cuvântul întrupat”; „Cu trenul prin ţara mea”- Asociaţia Multifuncţională Filantropică ”Sfântul Spiridon”’; „Semimaraton pentru Bianca”- Cristi Onofrei; „Discover Community” – AIESEC; „Sterilizarea câinilor fără stăpân”- Asociaţia ”Ajutaţi-l pe Lăbuş”.

Primăria municipiului Galaţi a alocat 32.000 de lei pentru organizarea acestui eveniment. „A devenit deja o sărbătoare repetitivă la Galaţi şi mă bucur că de fiecare dată se găseşte într-adevăr şi o cauză nobilă pentru care să se alerge, ceea ce face acest semimaraton cu atât mai deosebit. Aportul pe care Primăria l-a putut acorda e în primul rând suportul tehnic, mă refer în primul rând la străzile pe care se va alerga, iar cu ajutorul comisiei de siguranţă a traficului s-a luat decizia să fie oprită circulaţia pe timpul desfăşurării competiţiei. Pe lângă suportul tehnic, un astfel de eveniment are nevoie şi de un suport financiar şi aici putem vorbi de un sprijin din partea Primăriei de 32.500 de lei în vederea realizării evenimentului”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Cristian Ochiu a adăugat că semimaratonul a adunat la start în cele trei ediţii anterioare, peste 1.300 de participanţi, cei mai mulţi, 500, la ediţia de anul trecut. De asemenea, în cele trei ediţii anterioare ale evenimentului s-au strâns fonduri de peste 60.000 lei, care au sprijinit 38 de proiecte ale comunităţii locale. „Ne măguleşte ideea că evenimentul devine o tradiţie, dar nu e meritul nostru, al organizatorilor, sută la sută, este meritul comunităţii gălăţene pentru că ei fac ca evenimentul să devină an de an mai mare şi an de an să vină şi mai mulţi alergători şi să se strângă şi mai mulţi bani. Să nu uitam că până la urmă evenimentul are un scop filantropic. Ne aşteptăm anul acesta să vină peste 600 de alergători, ceea ce este o creştere faţă de anii trecuţi, când maximul a fost de 500 în 2016”, a spus Ochiu.

Donaţiile din partea celor care doresc să susţină o anumită cauză se pot face pe site-ul semimaratongalati.ro, cât şi la Târgul ONG-urilor care se va desfăşura în zona Complexului statuar ”Fata pe valuri” din Galaţi simultan cu probele sportive. Termenul limită până la care se pot face donaţii este 28 iunie.

1301 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati